Învățământ în nuanțe gri

> Unități școlare desființate, discriminare între elevii de la țară și cei din orașe, precum și cadre didactice nemotivate – așa vede liderul PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei, școala din țara noastră
 

Cadrele didactice, elevii și părinții, deopotrivă, sunt în fața unui nou an școlar foarte greu, a opinat, într-o conferință de presă, președintele Organizației Județene Suceava a PRM, Gheorghe Acatrinei, descriind în nuanțe gri situația din învățământul românesc. El a dat ca exemplu des-ființarea sau comasarea a mii de unități școlare, situație în care copiii din zonele izolate de la țară sunt obligați să facă naveta până la școala din reședința de comună. „Din cauza mijloacelor de transport, mulți dintre copii sunt nevoiți să meargă pe jos kilo-metri întregi, ceea ce înseamnă timp pierdut. Elevii ajung obosiți la școală, iar în condițiile unei alimentații precare, ca urmare a sărăciei de la țară, randamentul la învățătură este scăzut”, opinează Acatrinei. În același context, el remarcă discriminarea dintre elevii din mediul rural și cei din mediul urban, opinând că șansele celor dintâi de a accede la învățământul superior sunt mult scăzute. Cauzele ar consta în posibilitățile financiare reduse ale părinților, mijloacele didactice necorespunzătoare și profesorii mai puțin competenți, deseori suplinitori. „Copiii dotați de la țară nu-și permit să urmeze o facultate din cauza lipsei banilor pentru plata unui loc în cămin sau a unei gazde, a mesei la cantină sau a celorlalte cheltuieli de întreținere. Mulți dintre elevi nu mai sunt interesați de facultate pe motiv că obținerea unei funcții sau promovarea nu se fac decât în baza apartenenței la un partid politic și nu în urma unui concurs corect”, explică ex-senatorul PRM de Suceava. Gheorghe Acatrinei îi deplânge și pe dascăli, arătând că aceștia sunt dezamăgiți de modul în care sunt tratați, dar și nemotivați, din cauza salariilor mici pe care ale au.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: