„Kilometrul 0” pentru informarea turiștilor care vin în județ

Un centru național de promovare și informare turistică urmează să fie înființat, până la finele acestui an, în municipiul Suceava, în cadrul unui proiect în valoare de aproape 500.000 de euro, finanțat prin POR, Axa 5, Dezvoltarea infrastructurii turistice.
 

Contractul de execuție pentru acest centru, singurul de acest fel din județele Moldovei, a fost semnat ieri, de șeful administrației județene, Gheorghe Flutur. El a spus într-o conferință de presă că acest centru de informare turistică va intra în parteneriat cu centrele locale de informare turistică din județ, fiind „kilometrul zero” pentru cei care vin să viziteze județul. „Intenția noastră este să lucrăm coordonat și integrat ca să facem o reclamă cât mai bună județului, dar vom prelua atribuții de informare și pentru alte județe din Moldova”, a precizat președintele CJ Suceava. Centrul de la Suceava urmează să fie dotat cu instalații și echipamente specifice centrelor de informare turistică, iar lucrările de construcție vor fi finalizate la sfârșitul acestui an fiind făcute de firmele sucevene Civica și Loial, care au câștigat licitația de execuție.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: