Bucovina, „Grădina din Carpați”

Jurnaliștii străini din turism care au efectuat o vizită de documentare în județul Suceava au identificat „Grădina din Carpați” în Bucovina, a declarat ieri președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
 

„Brandul de țară, «Grădina din Carpați», au identificat-o în Bucovina”, a subliniat șeful administrației județene, într-o conferință de presă. Potrivit lui Flutur, acest infotur care a cuprins și Bucovina a reprezentat cea mai bună metodă de reclamă a zonei. Președintele CJ Suceava a spus că jurnaliștii au apreciat atât gastronomia locală, au vizitat monumente din patrimoniul mondial UNESCO, dar au participat și la partea de turism activ și s-au plimbat cu mocănița sau au coborât cu plutele pe râul Bistrița. Flutur a subliniat că toate acțiunile organizate pentru grupul de jurnaliști din turism trebuie instituționalizate și că asociațiile de turism împreună cu autoritățile locale și cele județene pot să ofere pachete de servicii turistice care să includă și plutărit și excursie cu mocănița și degustări de produse tradiționale. „Noi am arătat că se poate face. Trebuie să ne organizăm obligatoriu. Pompieristic, haotic, nu merge”, a spus președintele CJ Suceava. Gheorghe Flutur a mai declarat că la acest infotur s-a dovedit că „rolul serviciilor de intervenție nu este anex, în special în zonele turistice” și a amintit că unei jurnaliste din Slovenia i s-a acordat primul ajutor, după ce a fost înțepată, în buză, de o viespe, iar angajați ai Serviciului Salvamont au asigurat coborârea cu plutele. Două sute de jurnaliști din turism din mai multe țări au fost primiți, marți, în Moldovița, cu plăcinte poale-n brâu, gogoși, afinată și țuică, aceștia ajungând în zonă după ce au mers opt kilometri cu mocănița, iar pe traseu au putut vedea cum localnici în haine populare lucrau în gospodării. Ei au mai vizitat mănăstirile Moldovița, Sucevița sau Voroneț, atelierul de ceramică neagră de la Marginea, iar miercuri au coborât cu plutele pe Bistrița și au mâncat produse locale în curtea unei case tradiționale din Ciocănești.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: