Organizația de Tineret a PDL Suceava constată iminentul eșec al tentativei de reformare a PSD Suceava

Președintele Organizației de Tineret a PDL Suceava, Lucian Harșovschi, consideră că timidele eforturi de schimbare a PSD Suceava par a fi sortite eșecului, în condițiile în care Adrian Năstase, prin intermediul elevului său, Victor Ponta, pregătesc debarcarea actualului lider al social-democraților suceveni.
 

„Un prim pas în acest sens îl constituie promovarea fostului contracandidat al domnului Nechifor, actualul deputat Eugen Bejinariu, în funcția de secretar executiv la nivel național pe probleme organizatorice. În acest context, se pare că este o chestiune de timp până ce domnul Nechifor și susținătorii săi vor avea soarta unui alt pesedist ce nu a fost pe placul echipei Năstase-Ponta, președintele PSD București, Marian Vanghelie”, susține liderul tinerilor democrat-liberali suceveni, arătând că în acest context, OT-PDL Suceava constată că „va fi nevoit să se lupte la următoarele alegeri cu un partid social-democrat nereformat, condus tot de Gavril Mîrza și Ioan Stan, prin intermediul marionetei lor, Eugen Bejinariu, ce nu are decât un singur mare merit în politică, acela de a fi feblețea domnului Năstase”. Potrivit lui Harșovschi, alegerile interne din luna mai a anului trecut au lăsat să se întrevadă posibilitatea întineririi conducerii PSD, deoarece, pentru prima dată după anul 2001, senatorul Gavril Mîrza a renunțat să mai candideze pentru a-i face loc deputatului Eugen Bejinariu. „Din fericire, în ciuda susținerii de care a beneficiat domnul Bejinariu din partea președintelui de atunci, Gavril Mîrza, a deputatului Ioan Stan și a fostului premier Adrian Năstase, alegerile pentru funcția de președinte al PSD Suceava au fost câștigate de tânărul Cătălin Nechifor ce întruchipa la acea dată ideea de reformă a PSD”, arată liderul OT-PDL Suceava. În opinia lui Harșovschi, perioada în care tripleta Bejinariu – Stan – Mîrza a condus județul Suceava este una de tristă amintire. „OT-PDL Suceava speră că actualul tânăr președinte al social-democraților suceveni va reuși să reziste în funcție și după ce va pierde alegerile de anul viitor, de el legându-se speranțele, neconfirmate încă, de reformare a PSD Suceava”, a conchis președintele Organizației de Tineret a PDL Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: