Angajații și conducerea CJ au donat fonduri pentru ițcănenii inundați de SGA

Promisiunea administrației județene de a veni în sprijinul persoanelor afectate de inundațiile provocate de SGA Suceava pe parcursul săptămânii trecute s-a materializat ieri; deocamdată parțial.
 

În jurul orei 14, în zona afectată de ape s-au prezentat toți membrii conducerii CJ Suceava (președintele Gheorghe Flutur însoțit de vicepreședinții Vasile Ilie și Daniel Cadariu) pentru a împărți celor 32 de familii sinistrate ajutoare din partea executivului județean. Conform declarațiilor făcute de șeful CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a fost vorba despre o primă tranșă de 2.000 de lei vechi din ajutorul promis, bani proveniți în cea mai mare parte din donații făcute de angajații instituției pe care o conduce. “Încercăm să ajutăm cât putem aceste persoane din cartierul Ițcani, ale căror case au fost inundate. Din suma de 5.000 de lei pro-misă pentru fiecare casă, astăzi oferim câte 20 de milioane de lei vechi, urmând ca restul banilor să fie achitați la finele lunii septembrie. Atât am putut oferi în momentul de față, pentru că ne-am grăbit să venim în sprijin, acum, cât vremea mai permite, astfel ca oamenii să-și rezolve problemele. Este vorba de bani strânși din donațiile făcute de angajații aparatului administrativ și de conducerea CJ”, a declarat Gheorghe Flutur. Conform șefului administrației județene, tot ieri, în zonă au ajuns și alte ajutoare materiale, constând în 25 mc de cherestea uscată și plăci de OSB. Noile ajutoare vin după ce în zonă a fost prezent, cu o zi înainte, și edilul-șef al Sucevei, Ion Lungu, care a adus ajutoare materiale obținute cu sprijinul sponsorizărilor venite din partea unor firme de construcții sucevene.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: