Împrumuturi, în locul atragerii de surse de finanțare

> „Domnul primar a preferat modul cel mai simplu de a face rost de bani”, spune consilierul sucevean Corneliu Vornicu (PNL)
 

În loc să facă împrumuturi, conducerea Primăriei Suceava ar trebui să fie preocupată mai mult de găsirea unor soluții pentru a efectua și economii de la buget, prin gestionarea corectă și eficientă a banului public, a declarat ieri consilierul PNL Suceava Corneliu Vornicu. Alesul municipal liberal a spus că se împotrivește politicii actualei conduceri a Primăriei de a contracta credite pentru proiecte „mai mult sau mai puțin vizibile”. Vornicu susține că amanetarea viitorului municipiului Suceava nu poate fi considerată o politică de dreapta și nici de stânga; sucevenii vor fi nevoiți să plătească zeci de ani pentru rambursarea creditelor. „Mă întreb de ce primarul Ion Lungu nu a încercat să atragă și alte surse de finanțare pentru proiectele de dezvoltare a orașului, prin atragerea de noi investiții în oraș, generatoare de impozite, prin ajustarea la prețuri reale, pe o piață aflată în criză, a estimărilor proiectelor aflate în desfășurare sau prin o mai bună gestionare a bunului public. De asemenea, se putea promova o politică care să încurajeze achitarea datoriilor către bugetul de stat și nu eschivarea de la plata lor. În schimb, domnul primar a preferat modul cel mai simplu de a face rost de bani, acela de a contracta împrumuturi în bani în numele populației, împrumuturi în bani pe care îi va cheltui primarul și-i va plăti cu vârf și îndesat populația”, a declarat Corneliu Vornicu. Consilierul liberal a precizat că municipiul Suceava este aproape de limita maximă a gradului de îndatorare, astfel încât, în caz de forță majoră, municipalitatea nu va mai putea contracta alte împrumuturi, fiind nevoită să se descurce doar cu bugetul propriu. Corneliu Vornicu a făcut referire la ultimul împrumut de 15,6 milioane de euro pe care Primăria vrea să-l contracteze pentru cofinanțarea unor proiecte europene, arătând că valoarea dobânzilor și a comisioanelor plătite va fi de 11 milioane de lei. „Suceava va ajunge să plătească nu mai puțin de 15 miliarde de lei vechi pe lună doar dobânzi și comisioane la creditele deja contractate de municipalitatea suceveană, în mare parte de actualul primar”, a conchis Vornicu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI