Donțu cere comisie de anchetă în cazul Termicii Suceava

Președintele executiv al PSD Suceava, consilierul local Ovidiu Donțu, l-a acuzat, joi, pe primarul municipiului, Ion Lungu, că dorește să falimenteze Termica SA pentru ca „clientela portocalie de la noua centrală termică să-și desăvârșească afacerea”.
 

Liderul PSD a anunțat, în cadrul conferinței de presă de joi, că în ședința CL Suceava din această lună, consilierii PSD vor cere o comisie de anchetă privind tot ceea ce a dus la falimentarea Termica. În opinia lui Donțu, Suceava este un caz special în ceea ce privește problemele legate de încălzire și sistemul de termoficare. El a spus că primarul a anunțat că va fi menținut actualul preț al gigacaloriei, ceea ce înseamnă că municipalitatea va prelua și partea de subvenție ce era acordată de Guvern, dar că de fapt societatea de termoficare nu va primi niciun ban, urmând să intre în faliment. Liderul PSD Suceava a precizat că municipalitatea are datorii de 80 de milioane de lei către Termica, iar cu a-cești bani societatea de termoficare se putea retehnologiza cu forțe proprii. Donțu a mai spus că, prin falimentarea societății de termoficare, vor fi concediați 500 de angajați și susține că falimentul a fost premeditat în urmă cu mai mulți ani, încă de când s-a decis vânzarea Termica SA. „Se mută o afacere din sistemul public în mâini private”, a conchis președintele executiv al PSD Suceava. Primarul Sucevei, Ion Lungu (PDL), a declarat, recent, că tariful energiei termice pentru iarna 2011-2012 nu va fi majorat, iar municipalitatea va subvenționa cu 10 milioane de lei Termica SA, astfel încât să fie menținut numărul de abonați la sistemul centralizat de termoficare. El a arătat că Primăria va face un efort în această iarnă și va subvenționa cu 10 milioane de lei producerea energiei termice de Termica SA, iar tariful energiei termice nu va fi majorat și va rămâne 185 lei/gcal. Lungu a subliniat că prețul va rămâne nemodificat “din rațiuni de menținere a numărului de abonați”, adăugând că altfel există riscul ca cei care nu pot plăti mult pentru încălzire să se debranșeze de la sistemul centralizat. El a arătat că, dacă numărul de abonați scade, investiția în noua centrală termică ce va fi pusă în funcțiune în iarna 2012-2013 va deveni ineficientă. Lungu a spus că din iarna viitoare, prin punerea în funcțiune a noii centrale termice, tariful plătit de populație pentru încălzire va fi mai mic față de cel actual, iar municipalitatea nu va mai trebui să asigure subvenționarea producerii gigacaloriei care în prezent este produsă de Termica SA cu 360 de lei. Primarul a subliniat că iarna 2011 – 2012 este ultima în care municipiul Suceava va fi alimentat cu agent termic produs de actuala electrocentrală aparținând Termica SA, în iarna următoare urmând a fi dată în folosință noua centrală termică a municipiului, investiția firmei Adrem Invest București.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI