Cinstirea Sfintei Cruci – altarul jertfei mântuitoare (II)

În Vechiul Testament, altarul era considerat obiect sfânt: „…jertfa pentru păcat s-o săvârșești pe jertfelnic pentru curățirea lui și să-l ungi pentru sfințirea lui. Șapte zile să cureți astfel jertfelnicul și să-l sfințești și va fi jertfelnicul sfințenie mare; tot ce se va atinge de el se va sfinți” (Ieșirea 29, 36-37).

 

Dar dacă jertfelnicul din Vechiul Testament, stropit cu sânge de miei și de viței, devenea „sfințenie mare”, cu cât mai sfânt este altarul Jertfei Mielului lui Dumnezeu „Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29) – adică Crucea răstignirii? Căci prin cruce l-a împăcat Hristos pe om cu Dumnezeu (Efeseni 2, 16), „prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 19-20). Nu întâmplător a ales Hristos să ne mântuiască jertfindu-Se pe cruce, de vreme ce crucea exprimă universalitatea mântuirii, împăcarea Cerului cu pământul (a lui Dumnezeu cu omul) și a oamenilor între ei, din cele patru laturi ale lumii și din toate timpurile. De aceea, mântuirea lumii prin cruce a fost preînchipuită de mai multe ori în Vechiul Testament: – Atunci când Iacov-Israel a vrut să-i binecuvânteze pe cei doi fii ai lui Iosif, nepoții săi, în semn profetic și prefigurativ și-a așezat el mâinile peste ei în chipul crucii: „Israel însă și-a întins mâna sa cea dreaptă și a pus-o pe capul lui Efraim, deși acesta era mai mic, iar stânga și-a pus-o pe capul lui Manase. Înadins și-a încrucișat mâinile, deși Manase era întâiul născut” (Facerea 48, 14). – Când israeliții, după ieșirea din Egipt, au fost atacați de amaleciți, Moise l-a trimis pe Iosua cu bărbații cei puternici la luptă, iar el s-a suit în munte împreună cu Aaron și cu Or, având și toiagul lui Dumnezeu în mâna sa. Atunci „când își ridica Moise mâinile, biruia Israel; iar când își lăsa el mâinile, biruiau amaleciții. Dar obosind mâinile lui Moise, au luat o piatră și au pus-o lângă el și a șezut Moise pe piatră; iar Aaron și Or îi sprijineau mâinile, unul de o parte și altul de altă parte. Și au stat mâinile lui ridicate până la asfințitul soarelui. Și a zdrobit Iosua pe Amalec și tot poporul lui cu ascuțișul sabiei” (Ieșirea 17, 8-13). Se vede clar din acest episod simbolismul prefigurativ al Jertfei răstignirii, căci în lupta cu Amalec cel nevăzut (diavolul), Hristos Domnul ne-a făcut biruitori, întinzându-și brațele pe lemnul crucii precum atunci în chipul crucii Moise și le-a întins. – Ceva mai târziu, dar tot în timpul peregrinării evreilor prin pustiu spre Țara Făgăduinței, când poporul începuse să-și piardă răbdarea și cârtea împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise uitând prea repede minunile ce s-au făcut cu ei și tânjind după „stabilitatea” robiei, atunci a trimis Domnul asupra lor șerpi veninoși ca să stârpească răzvrătirea necredincioșilor. În același timp însă, Domnul a zis către Moise: „Fă-ți un șarpe de aramă și-l pune pe un stâlp; și de va mușca șarpele pe vreun om, tot cel mușcat care se va uita la el va trăi” (Numerii 21, 6-9). Că șerpii veninoși îi simbolizau pe diavoli, care atacă oamenii prin ispite de tot felul și-i omoară sufletește, nu încape nicio îndoială; după cum nici șarpele de aramă înălțat pe lemn, cu puterea lui vindecătoare dată de Dumnezeu, nu putea însemna altceva decât preînchipuirea jertfei de pe cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, la care privind noi cu încredere, scăpăm nevătămați de mușcăturile viclene ale diavolului. Această prefigurare o anticipează Mântuitorul când spune: „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului, Care este în cer. Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului. Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 13-16). – Proorocul Iezechiel, în vedenia sa asupra păcatelor Ierusalimului, dar și asupra pedepsirii nelegiuiților și a cruțării celor nevinovați, spune că Dumnezeu îl va trimite pe slujitorul Său să pună „semn” (semnul crucii) pe frunțile oamenilor care s-au împotrivit nelegiuirii, pentru a putea fi ocrotiți în vâltoarea pedepsei și separați de cei care urmau să fie nimiciți (Iezechiel 9, 4-6). Acest „semn” din traducerea grecească ( = și să pui semnul pe frunțile bărbaților…) este numele ultimei litere a alfabetului ebraic (tav = semn), care are forma de cruce. Prin urmare, ediția sinodală a Bibliei, care are la bază textul masoretic (ebraic), prezintă corect sensul acestui „semn” (crucea), pe care Biblia lui Cornilescu îl omite cu vădită intenție. În orice caz, acest text profetic nu poate fi interpretat decât ca o anticipare a Crucii și a Învierii, așa cum l-au înțeles și primii creștini. Pecetea crucii de la Iezechiel (9, 4-6) este aceeași cu „pecetea Viului Dumnezeu” din Apocalipsa (7, 2-3), cu care vor fi pecetluiți pe frunțile lor „robii” lui Dumnezeu, adică cei care au împlinit voia Lui, pentru a fi cruțați de îngerii cărora li s-a dat poruncă „să vatăme pământul și marea”. În Noul Testament cinstirea Sfintei Cruci este foarte clar exprimată: – Deoarece Hristos nu a murit ca o victimă neputincioasă pe cruce, ci a primit în mod conștient și de bună voie să fie răstignit pentru mântuirea noastră (Ioan 3, 14; 18, 4-9), Sfântul Apostol Pavel spune: „Căci, cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 18). – Apostolul se laudă cu crucea Domnului: „Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume” (Galateni,14). – Filipenilor le spune Sfântul Pavel că sunt unii oameni care „se poartă ca dușmani ai crucii lui Hristos”, iar „sfârșitul acestora este pieirea” (Filipeni 3, 18-19). Ob. 2) Este greșit să-și facă creștinii semnul crucii pe trup (precum ortodocșii și catolicii), deoarece, stă scris în Biblie, nu avem nevoie de „slujirea mâinilor omenești” (Fapte 17, 25), iar închinarea trebuie făcută „în duh și în adevăr” (Ioan 4, 23). Răsp. ort. La Fapte (17, 25) se spune că Dumnezeu „nu este slujit de mâini omenești” în sensul în care își închipuiau păgânii, care înălțau temple și capiști idolești în care credeau că locuiesc zeii și pe care trebuiau să-i slujească (să-i hrănească, să-i spele, să-i distreze – precum era în religia babilonienilor, canaaniților etc.). În ce privește închinarea „în duh”, trebuie spus că aceasta nu respinge nicidecum formele externe de exprimare a cultului divin, ci, dimpotrivă, le presupune: mama care-și iubește copilul nu ține iubirea numai ascunsă în inima ei, ci o revarsă în afară prin îmbrățișare, sărutare etc. Tot astfel și creștinul, făcându-și semnul crucii își exprimă sentimentul iubiri și al recunoștinței față de Fiul lui Dumnezeu, Cel Care ne-a mântuit din moarte „prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 20). Închinarea „în duh și în adevăr” se poate face foarte bine și în biserică, cât și în afara locașului de cult, inclusiv prin însemnarea trupului cu Sfânta Cruce, atâta vreme cât ea nu se reduce la un act ritual formal, ci înseamnă un dialog viu al omului cu Dumnezeu, întemeiat pe adevărul de credință descoperit de El prin Hristos, și care trebuie mărturisit drept, ortodox, iar nu răstălmăcit în chip eretic și sectar. De altfel, Sfântul Apostol Pavel, după ce le vorbește corintenilor despre datoria de a-și păstra trupul curat și de a-l feri de desfrânare, întrucât trupul este „templu al Duhului Sfânt” (I Corinteni 6, 15-19), în final îi îndeamnă să-L slăvească pe Dumnezeu și prin trup, nu numai interiorizat, „în duh”: „Slăviți, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Cor. 6, 20). Iar episcopului Timotei îi scrie: „Vreau deci ca bărbații să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie și fără șovăire” (I Timotei 2, 8). Prin urmare, dată fiind semnificația centrală a Crucii și a Învierii pentru mântuire, „a ridica mâini sfinte” înseamnă mai întâi a-ți face semnul crucii pe trup, arătând cât de mult te-a iubit Dumnezeu, căci „Crucea este semnul iubirii lui Dumnezeu față de lume” – spune Sfântul Ioan Gură de aur. Pentru adevărații creștini, crucea este armă de biruință împotriva diavolului, așa cum spune Sfântul Chiril al Ierusalimului: „Căci după cum câinele fuge de bățul cu care a fost lovit, tot așa și diavolul fuge de crucea care îi amintește că prin ea a fost biruit”. Crucea este drapelul lumii creștine și semnul identității celor care cred drept în Hristos. Proorocul Isaia, vestind venirea Mântuitorului, anunță că va fi înălțat „un steag peste neamuri” (Isaia 62, 10), iar acest stindard nu poate fi altul decât „semnul Fiului Omului”, adică Sfânta Cruce, care se va arăta pe cer însoțind cea de-A doua Venire a Sa (Matei 24, 30). În ultimul timp, cultele neoprotestante, deși au în doctrina lor și respingerea cinstirii Sfintei Cruci – aidoma strămoșilor lor protestanți, au început să imprime semnul crucii pe fațada caselor de adunare, să pună crucea pe coperta Bibliei, sau chiar să o așeze la căpătâiul mormintelor, dar cu toate acestea refuză în continuare să-și facă semnul crucii pe trup. Acest fapt denotă o altă ipocrizie în comportamentul lor deoarece, de vreme ce o așează pe „temple” (case de adunare, „biserici”), cu atât mai mult s-ar cuveni să-și însemne trupul cu ea, bine știut fiind că trupul este „templu al Duhului Sfânt” (I Corinteni 6, 19). Dar se pare că metoda imitării distorsionate și în interes prozelitist își are rolul ei pentru a induce confuzie în mintea unor oameni neavizați și debusolați, aceea de a considera și casa de adunare tot o biserică a lui Hristos, sau de a acorda „Bibliei lui Cornilescu” deplină credibilitate numai pentru că are imprimat semnul crucii pe copertă. Oricum, puterea semnului Sfintei Cruci este experimentată de credincioșii creștini pentru că, stropită cu sângele Mielului lui Dumnezeu Care S-a jertfit pe ea pentru mântuirea lumii (Ioan 1, 29), a dobândit „sfințenie mare”, infinit mai mare decât aceea a jertfelnicului Vechiului Testament (Ieșirea 29, 37). Folosirea semnului crucii ca gest ce însoțește rugăciunea are un efect miraculos, pentru că emană o putere harică purificatoare și ocrotitoare care nu poate fi explicată decât prin Jertfa mântuitoare a lui Hristos Domnul. În vremea noastră, un grup de oameni de știință ruși a experimentat proprietățile miraculoase ale semnului crucii și ale rugăciunii, iar fizicianul Angelina Malakhovscaya, citată de publicația „Zhizn”, declară următoarele: „Am stabilit că vechiul obicei al facerii semnului crucii deasupra mâncării și băuturii, înainte de masă, are un profund sens mistic. În spatele lui este un folos practic: mâncarea este purificată efectiv instantaneu. Este un mare miracol, ce se întâmplă fizic în fiecare zi”. Concluziile savanților ruși în urma acestor experimente merită să fie consemnate și aici: „Malakhovskaya a studiat puterea semnului crucii timp de aproximativ zece ani. A făcut numeroase experimente descoperind proprietățile bacteriale unice ale apei după ce este binecuvântată cu o rugăciune ortodoxă și cu semnul crucii. Studiul a mai observat un nou și necunoscut efect al Cuvântului lui Dumnezeu, de transformare a structurii apei, în special densitatea ei optică în spațiul ultraviolet. Oamenii de știință au studiat impactul rugăciunii Tatăl nostru și al semnului crucii asupra bacteriilor patogene. Toate mostrele conțineau anumite bacterii. S-a observat că dacă se rostește rugăciunea domnească și se face semnul crucii asupra apei, numărul bacteriilor dăunătoare scade de șapte, zece, sute sau chiar mii de ori. Rugăciunea a fost spusă atât de credincioși, cât și de necredincioși, iar numărul bacteriilor, indiferent de mediu, a scăzut față de mostrele de referință. Oamenii de știință au mai dovedit efectul benefic al rugăciunii și al semnului crucii asupra oamenilor. La toți participanții la teste presiunea sângelui s-a stabilizat, iar parametrii s-au îmbunătățit. În mod uimitor, parametrii s-au modificat în direcția necesară vindecării: la oamenii hipotensivi presiunea sângelui a crescut, iar la hipertensivi a scăzut. S-a mai observat că dacă semnul crucii este făcut neîngrijit și fără să atingă punctele corespunzătoare – centrul frunții, centrul plexului solar și umerii – rezultatele pozitive ale testelor sunt mai slabe sau chiar absente”. Pr. dr. ILIE MACAR