Euro se tranzacționează pentru martie la 4,2995 lei

Piețele așteptau ieri declarațiile președintelui Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, după ultima întâlnire a comitetului de politică monetară la care acesta participa înainte de a preda funcția sa italianului Mario Draghi.
 

Analiștii anticipau o înăsprire a politicii monetare, ținând cont de criza prin care trec statele din grupul PIIGS în privința datoriilor publice, a creșterii economice slabe, dar și de faptul că BCE a fost singura mare bancă care a majorat anul acesta dobânda, de la 1 la 1,5%. Acești factori fundamentali au produs deprecieri ale monedelor din regiune, deprecieri care nu au ocolit nici leul, cursul euro urcând de la 4,2353 la 4,2457. Piața s-a deschis la cotații situate în jurul a 4,24, nivel apropiat de cel de la închiderea de miercuri. Volumele reduse de tranzacționare au limitat scăderea leului, în jurul orei 14 cotațiile fiind de 4,2450 – 4,25 lei. În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pentru martie 2012 la 4,2995 lei. Dolarul american creștea ușor, de la 3,0156 la 3,0177 lei, iar francul elvețian cobora la minimul ultimelor două luni, 3,4961 lei, față de 3,5114 lei, acum două zile, în condițiile în care raportul lui față de euro urca peste 1,21. Moneda poloneză înregistra cea mai mare scădere față de euro, comparativ cu miercuri seară, cotațiile urcând de la 4,20 la 4,235 zloți, în timp ce forintul staționa la 275,4 – 276. Pe piețele internaționale raportul euro/dolar era stabil, la 1,4042 – 1,4099, după ce ieri euro coborâse, pentru scurt timp, la 1,3994. La Londra, uncia de aur creștea la fixingul de ieri dimineață la 1.827 față de cel de miercuri seară, de 1.810 dolari. Pe sibex.ro, euro se tranzacționa pentru finele lunii la 1,4041 – 1,4087, iar pe decembrie la 1,4047 – 1,4049 dolari, în timp ce uncia de aur urca pe octombrie până la 1.846, iar pe decembrie până la 1.843,7 dolari. (RADU GEORGESCU, Domus M&D)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI