Doar 30% din alimentele pentru cei mai defavorizați suceveni au fost distribuite

> „Există și zone care s-au mișcat mai greu”, arată șeful executivului județean, Gheorghe Flutur
 

Până acum, s-a distribuit numai aproximativ 30% din cantitățile de produse alimentare repartizate județului în baza programului comunitar de sprijinire a celor mai defavorizate persoane, a anunțat ieri, într-o întâlnire cu presa, președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur. „În cadrul programului european pentru alimentație, în județul Suceava am adus alimente pentru cei aflați în dificultate. La ora aceasta sunt ridicate circa 30% din cantități și distribuite către populație. Există și zone care s-au mișcat mai greu dar, totuși, procesul este în grafic”, a declarat șeful executivului județean. Județului Suceava îi sunt repartizate 2.888 de tone de alimente, în drept fiind 82.423 de persoane. Fiecare beneficiar va avea parte 13 kg de făină albă, 9 kg de făină de porumb, 8 kg de orez, 1,6 kg de paste făinoase, 1,5 kg de lapte praf și 1 kg de biscuiți. Produsele alimentare provin din stocurile comunitare de intervenție destinate celor mai defavorizate persoane, finanțarea asigurându-se din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), în cadrul schemelor de reglare a pieței. Acestea sunt date celor în drept prin intermediul serviciilor de asistență socială care funcționează în cadrul primăriilor din județ. Primesc sprijinul în alimente beneficiarii de venit minim garantat, șomerii indemnizați, pensionarii cu pensii mai mici de 400 de lei și persoanele cu handicap grav.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI