Cezar's

D’ale politicii (177)

– Un dicționar… alternativ –
 

> Absența. Absența nu ucide dragostea (e doar o prejudecată, o scuză). Ori poate o ucide dacă ea, dragostea, era, oricum, bolnăvioară, suferindă de la început, din naștere. Era doar o febră epidermică, un pojar… O pseudo-iubire. > Bigot. Termen, epitet impus public de Revoluția franceză (virulent anticlericală în prima sa etapă). Se pare că acest cuvânt a fost calchiat, ironic, fie din germană (bei Gott), fie din engleză (by God), pentru a-i desemna, inițial, atât pe cei care se roagă ipocrit – pentru a-și disimula viciile – cât și pe acei care dovedesc o excesivă, mecanică devoțiune religioasă. Interesant e că expresia apare în premieră în jurnalele vremii, atașată fiind călugărițelor „habotnice”. Care, din cauză că nu se lepădau de bunăvoie de „bigotism”, erau pedepsite, în plină stradă, cu „corecții fizice” aplicate cu palma ori varga „la fund”, după ce le erau suflecate, indecent, până la brâu, veșmintele monahale. > Castele (în Spania). Expresie sinonimă cu utopia, visarea deșartă, promisiunea mincinoasă. În sec. XI, un Henri de Bourgogne cucerise, în primele «Cruciade incipiente», mai multe teritorii „de peste Pirinei”, controlate de arabi. Familiilor nobiliare afiliate, Henri le promitea, după victoria dorită, câte un „chateau en Espagne”, areal văzut ca o nouă, promițătoare provincie. Condiția necesară și suficientă era ca el să fie sprijinit necondiționat în luptă. „Ș-apoi om (mai) vedea…” – cum glăsuiește un popular cântec românesc. > Dumnezeu. „Singurul director general ale cărui responsabilități și competențe sunt cu adevărat nelimitate” (și – aș adăuga – neviciate politic) (Pierre Dac) > Fox (Felix-Brunea). Frenetic, total, exemplar publicist interbelic. Unanim recunoscut ca „rege al reportajului”. Un maestru. Inegalat (mă tem că și inegalabil) pictor în cuvinte, atât al mahalalei și leprozeriei, cât și al saloanelor nobile, „cu ștaif”. Probabil că va rămâne unicul publicist român modern care a refuzat, organic, SDB-ul („scris din burtă”). O manieră atât de uzitată azi în materie de „reportaj” (de fapt reportajul e o specie publicistică cvasitotal dispărută din presa de azi!). Fox avea inteligența perceperii realității cotidiene, ce „curge” și azi pe lângă noi. Și forța de a transforma banalitatea în senzație și viața celor umili în fapt de presă… A fost urmărit, amenințat, cenzurat atât de Siguranța anilor 30-40 (suspectat fiind de simpatii comuniste), cât și de Securitatea comunistă (mirată, în buna ei tradiție a anilor 50-60, că acest evreu nu cere, o dată, viză pentru a emigra). Cel mai mare reporter român nu a mai apucat să-și vadă adunate în carte celebrele reportaje. Eu am și țin cartea apărută în anii 70 pe post de „manual”. Reflectând mereu la axioma lui Brunea-Fox: reporterul nu trebuie să se înșele: realitatea există independent de el. Și se mai numește „viață”… > Operă. Originalitatea – și, uneori, dar nu obligatoriu, succesul! – operei de artă con-stă în raportul fin, inefabil, între rațiunea și simțirea privitorului, pe care ea ni-l pro-pune. > Quiproquo. Cuvânt francez (din latină) evocând confuzia, echivocul. Îl ilustrez printr-o constatare numai aparent paradoxală: azi, a-ți asculta impulsul interior de a dărui, de a face bine (și de a-i da curs cu orice preț) implică o mare doză de… curaj. > Pisică (ce naște din ea…). „Când m-am măritat, mama mi-a dat, în șoaptă, un sfat prețios: dacă vei avea vreodată nevoie de un amant, să nu-l alegi niciodată din cercul de prieteni, de cunoștințe ale soțului tău… L-am urmat întocmai, cu roade optime… Și îl voi dărui, la rându-mi, fiicei mele, în ziua în care se va decide să se mărite.” (O internaută). > Secularizare. „Să nu ne mai amăgim, bigot și inutil: secularizarea este esența, natura intrinsecă a modernității și modernizării. Acest proces ineluctabil este consecința polarizării și concentrării intereselor diverșilor „actori”: sociali, politici, financiari.” (Liu Xiabo – laureat Nobel pentru Pace, 2010) > Trei. Sfatul unui înțelept: când vine vremea să-ți investești banii, averea, să-ți decizi soarta și să-ți pui la bătaie siguranța zilei de mâine, e musai să-ți oferi trei momente, trei răgazuri profunde de gândire. Două nu ajung! Aici, graba chiar strică treaba: prima decizie este, în general, cea mai rea. > Tuvalu. Grup de insule din zona central pacifică. După O.N.U., locuitorii acestor insule riscă să devină – nu mai târziu de anii 2050 – primii „refugiați climatici” ai Istoriei: încălzirea globală a Planetei a destructurat barierele de corali care acționau, de milenii, ca niște diguri protectoare. Ca urmare, apa de mare se infiltrează peste tot, fragilizând șosele, otrăvind culturile agricole tradiționale… Întrebările – tulburătoare – se înghesuie: cine, unde, cum îi va primi pe acești refugiați? Cine va organiza și „sponsoriza” exodul acestor zeci de mii de ființe umane? În lipsa oricărui precedent de strămutare în masă a unei populații compacte, care ar fi procedurile, normativele de urmat? Nimeni nu ar putea răspunde acestor provocări, deocamdată… > Viață. Viața fiecăruia e o carte din care majoritatea celor care o „scriu” – ori doar o citesc, pe sărite – nu sunt în stare să priceapă mare lucru.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: