Suceava

Oferta subevaluată întârzie, din nou, lucrările de asfaltare a celor 14 străzi

Contractul de execuție aferent celui de al cincilea proiect POR al Primăriei Suceava ar putea fi semnat pe data de 9 septembrie – anunță primarul Ion Lungu.
 

Între timp, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) urmează a se edifica asupra ofertei mici pe care câștigătorul licitației a făcut-o. „Marți au fost semnate rapoartele procedurilor tehnice de către Direcția Finanțelor Publice și Primărie, iar, în măsura în care nu va fi nicio contestație, pe 9 septembrie ar putea fi semnat contractul pentru reabilitarea străzilor. S-a mai întârziat, deoarece, în urma discuțiilor avute la ANRMAP, s-a dispus ca participanților la licitație să li se solicite, din nou, o fundamentare a ofertei, având în vederea că aceasta a fost de sub 85%”, a precizat primarul Ion Lungu. După o serie lungă de contestații și acțiuni în instanță, semnarea contractului privind modernizarea a 14 artere din cartierele orașului și a magistralei rutiere principale fusese stabilită pentru 29 august. Deoarece, la cea din urmă licitație electronică, adjudecată de consorțiul format din firmele sucevene ConBucovina, Florconstruct, Cominco și Symmetrica, nu se înregistrase încă nicio o contestație. Valoarea lucrărilor pe care această asociație le va face este de 28,5 milioane de lei fără TVA, considerată a fi subevaluată. Edilul-șef crede că lucrările pot fi efectuate chiar și în condițiile unei oferte mai mici, firmele câștigătoare a licitației tăind din profit cheltuielile indirecte, cheltuielile materiale și urmând să intervină la „limita de supraviețuire”. „Este ultimul proiect POR din cele 5 ale Primăriei și el vine într-o anumită sincronizare cu ceea ce se întâmplă în centrul Sucevei, la parcajele subterane; să vedem cum vom face sensurile giratorii”, a explicat edilul-șef.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: