Festivalul-concurs „Maria Surpat – Mina Pâslaru” de la Sadova

Centrul Cultural „Bucovina”, Primăria și Căminul Cultural Sadova, Asociația Culturală „Sadova, satul cu oameni frumoși” organizează cea de-a V-a ediție a Festivalului-concurs interjudețean de interpretare a cântecului popular „Maria Surpat – Mina Pâslaru” Sadova, ce se va desfășura în zilele de 10-11 septembrie a.c.
 

Maria Surpat și Mina Pâslaru, interprete unice ale doinei și cântecului bucovinean, personalități artistice marcante ale comunei Sadova, au fost alături o viață și așa și-au dorit să rămână, de aceea am inițiat acest festival care își propune: 1. Descoperirea și promovarea tinerelor talente și sprijinirea acestora; 2. Cunoașterea portului, datinilor și obiceiurilor zonelor pe care le reprezintă; 3. Implicarea concurenților în culegerea și promovarea folclorului local, dar și a prelucrării dialectale a acestuia. Concursul se va desfășura pe trei secțiuni, după cum urmează: I. Secțiunea „Maria Surpat” – folclor tradițional, în ziua de duminică 11 septembrie 2011, ora 13 (vârste cuprinse între 16 – 35 ani); II. Secțiunea „Mina Pâslaru” – folclor conservat și prelucrat, în ziua de duminică 11 septembrie 2011, ora 13 (vârste cuprinse între 16-35 ani); III. Secțiunea Copii – cântece de muzică populară, în ziua de sâmbătă 10 septembrie 2011, ora 13 (două categorii de vârstă: 6 10 ani și 11 16 ani). Soliștii vocali din secțiunile I-II vor interpreta un fragment de doină sau baladă și o piesă cu acompaniament de orchestră. Pentru concurenții secțiunii a II-a, una dintre cele două piese este obligatorie din repertoriul Minei Pâslaru. O parte din repertoriul Minei Pâslaru se găsește pe adresa siteului www.trilulilu.ro. Soliștii vocali din secțiunea a III-a vor prezenta două cântece, dintre care unul fără acompaniament (nu este obligatoriu doină sau baladă). Juriul va fi format din personalități ale folclorului muzical românesc. Pentru premiere, el va lua în considerare, în afară de calitatea interpretării, prezența scenică și originalitatea costumului popular. Fișele de înscriere se vor transmite, împreună cu o copie după certificatul de naștere sau cartea de identitate, la Centrul Cultural „Bucovina” (Secția Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale), str. Universități nr. 48 la tel./fax 0230/530126. Concurenții vor expedia prin fax – 0230/314200 sau 0230/530126 partiturile muzicale pentru piesa a II-a, la Primăria Sadova sau Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Costurile de transport vor fi suportate de concurenți. Premierea se va face pe secțiuni. Juriul are latitudinea de a nu acorda unele premii sau de a le redistribui. (SEVER PARASCHIV DUMITRACHE, manager al Centrului Cultural Bucovina; CĂLIN BRĂTEANU, șef secție CCPCT)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: