Cei de la Odorhei ne cred mai slabi ca Bacăul

„Studenții”, considerați outsideri la Cupa Harghitei

Invitați la Cupa Harghitei, turneu amical organizat de Handbal Club Odorheiu Secuiesc, handbaliștii echipei locale vor disputa primul meci vineri, 26 august, de la ora 11.45, împotriva rivalilor de la Știința Bacău.
 

În aceeași zi, dar de la ora 19.15, echipa antrenată de Stelian Bursuc și Leonard Bibirig va juca împotriva gazdelor de la Odorhei, vicecampioana din stagiunea trecută a Ligii Naționale. Ultimul meci al studenților va avea loc sâmbătă, de la ora 10.00, când aceștia vor juca împotriva nou-promovatei Potaissa Turda, echipă la care s-a transferat în vară Claudiu Dediu. Interesant este că organizatorii competiției de la Odorheiu Secuiesc au planificat meciurile considerând că la ora actuală formația Știința Bacău este valoric mai bună decât Universitatea Suceava. Tradiția spune că gazdele unui turneu în general își doresc să-l și câștige, iar cel mai greu meci se programează ultimul. Așa se face că harghitenii au considerat că cel mai greu meci al lor la acest turneu va fi cu Știința Bacău, care se va disputa sâmbătă, de la ora 11.45. Concluzia e simplă: fie cei de la HC Odorhei au uitat că au tremurat sezonul trecut până în ultima clipă pentru a obține locul doi în detrimentul Sucevei, fie consideră că Știința Bacău are la ora actuală un lot mai valoros decât al Universității, ținând cont și de plecările masive ce au avut loc în această vară de la echipa noastră. Nu rămâne decât ca „studenții” să dea peste cap calculele gazdelor, așa cum au mai făcut de atâtea ori. Mai ales că de azi se pun în vânzare abonamentele pentru sezonul 2011-2012, iar ultima impresie contează…

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: