Cât mai contează votul românilor ?

Când un om întreg la minte știe că zilele îi sunt numărate, se face luntre și punte să lase ceva în urma sa: o casă, un copil, o fântână, un pom sunt obligatorii, dar mai trebuie și ceva plăcut lui Dumnezeu, adică o faptă bună, să-l pomenească urmașii.

 

Când un politician român are zilele numărate în partid, nu ca om, Doamne ferește! ci ca membru cu oarece miză electorală pentru viitoarele alegeri, nici că se apucă să rezolve doleanțele cetățenilor din propria circumscripție. Opțiunea sa imediată este trecerea la partidul advers să moară colegii de ciudă, dovedind că partizanatul său nu urmărea decât interesul personal. Partidul nu mai e în toate cele ce sunt Schimbarea partidului a devenit temelie josnică a viitoarelor succese, de aceea se face tot mai des și fără niciun complex de vinovăție sau mofturi ideologic-doctrinare. Deși aleși pe programe de stânga ori de dreapta, se îndeasă la putere pe indiferent ce, căci mandatul dat de alegători nu contează nici cât o ceapă degerată pentru mare parte dintre aleși. Așa cum nu contează agenda publică în Parlament, consilii locale, ori la vârful ierarhiilor executive și instituționale, numai că aici nerespectarea mandatului și a fișei postului atentează la imaginea României în lume. Astfel, deși programul Johannes obținuse majoritatea voturilor, guvernarea a ajuns în mâinile partidului prezidențial, după ce i s-a tras țeapă PSD-ului, țeapă anticipată până și de ageamii. Văzându-și visul cu ochii, președintele i-a aruncat la scurt timp pe miniștrii social-democrați ca pe bulendre jerpelite. L-ar fi deranjat în propria campanie electorală. Numărul uriaș de reclamații depuse atunci în instanțe ne spune și de ce. Ce se întâmplă cu votul? Votul cetățenilor? E ultimul lucru la care s-au gândit guvernanții. În schimb, au avut răgaz să-și încropească o majoritate după gust: i-au adunat pe toți outsiderii și răspopiții partidelor din Opoziție, i-au momit cu te miri ce și pe udemeriști, pe parlamentarii minorităților, dovedind că toți sunt dintr-un aluat moale care ia forma tăvii. Din cauza unor astfel de manevre, România a ajuns o entitate tot mai izolată, nu doar la marginea UE, ci și în organismele internaționale. Reprezentanții ne stau pe margine, iar încercările de a se apropia de lideri de seamă s-au lăsat cu gesturi jenante de respingere. Pare că o nouă mineriadă, una a inadecvării, ne va abandona pentru totdeauna „la fundul grămezii” (Tony Judt). Dar lucrurile nu se opresc aici. Camera Deputaților, Guvernul și Președinția și-au diminuat îngrijorător credibilitatea și legitimitatea prin mult prea desele decizii la limita constituționalității ori cu încălcarea flagrantă a legislației. Vezi preluarea din mers a atribuțiilor (prim)ministeriale, numărătoarea voturilor la legea pensiilor, ocolirea Legislativului de câte ori e nevoie etc. Președintele nu se lasă Cine crede că ultima declarație politică a președintelui a fost o glumă, o inducere în eroare a Opoziției sau că face parte din jocul său la cacealma se înșeală copilărește, iar ofițerii săi de presă, acoperiți ori nu, formatorii de opinii care încearcă să dreagă busuiocul, ne pot lua doar pe noi, românii, de proști. Într-o țară democratică, oamenii de stat nu se joacă cu vorbele, iar spusele dlui Băsescu au fost preluate de toate marile agenții de presă întocmai cum le-a articulat. Iar concluzia analiștilor occidentali nu suportă niciun fel de interpretare. De altfel, respectarea cu sfințenie a prerogativelor constituționale e una din condițiile civilizației politice, iar încălcarea drepturilor cetățenești, a voinței populare a generat în Europa secesiuni (Cehoslovacia), revolte ale mulțimilor mai mult ori mai puțin inteligente (Franța, Anglia, Spania, Belgia) și chiar războaie civile (Iugoslavia, Albania, Armenia etc.) La aproape trei ani de la ultimele alegeri, e mai vizibilă ca oricând discrepanța între ce ne-am dorit în 2008 și ce avem azi. În loc de o politică externă reprezentativă și dinamică, avem doar o goană hulpavă după voturile diasporei, încă ușor de manipulat. Ne-am dorit civilizație, corectitudine, bunăstare, educație, sănătate, guvernare performante, dar a ieșit ce vedem.