Ploaia, fânul, gălbiorii

Un titlu de știre potrivit pentru îngrijitorii de animale din Izvoarele Sucevei. De obicei, pentru aceștia ziua începe cu soare și cer senin. Dar pe măsura trecerii timpului apar uneori norii care cuprind cu încetul bolta.

 

Aici a început campania de recoltare a fânului, de fapt a transformării ierburilor deja rumenite în furajul indispensabil animalelor pentru sezonul iernii. Lucru știut, pământul trebuie lucrat, de aceea se muncește de zor, iarba uscată poate fi aruncată pe clăi sau adăpostită în fânare. Și, când nu te aștepți, după-amiaza plouă. În ziua ce urmează, iarba cosită care a primit botezul ploii trebuie din nou întoarsă cu grebla, dacă e soare. Dar furajul obținut nu mai este de calitate. În general, munca la fân înseamnă cheltuială (o zi cu coasa, mâncare, un adălmaș ajunge la 100 lei, spre exemplu). E drept, motocositoarea tot mai frecvent folosită la noi nu cere atâția bani, dar pentru cine nu o are e bai, că tot coasa rezolvă situația. La cules gălbiorii, ciuperci atât de hrănitoare și delicioase, ploile, în schimb, sunt ,,mană cerească”. Câștigul e deocamdată mulțumitor, bafta e să le știi locurile; de nu, pierzi timpul și ți-e necaz! La Izvoare, fânul se face, ca totdeauna, în funcție de vreme care, nu de puține ori, te surprinde în toiul muncii. Atunci te urci pe munte. Mâine poate va fi chiar numai soare și cer senin! Spectacolul Mi-am propus să las baltă subiectul despre câinii vagabonzi, încercând de multă vreme să înțeleg că trebuie suportați așa cum sunt: buni sau răi. Însă de curând, într-o dimineață (în jurul orei 9), am fost martorul unei încăierări între aceste animale chiar în apa Sucevei! Ce se întâmplase? Erau de o furie greu de imaginat. Toți (vreo zece la număr) tăbărâseră peste un dulău șchiop și bătrân, pe care nu de puține ori îl observasem târându-și cu greu trupul, fie pe drum sau pe terenurile cu ierburi încă necosite. De unde atâta violență din partea cetei de câini dezlănțuiți? Ce vină avea bietul animal? Ajuns aproape de locul cu pricina, neputincios de a interveni, mi-am dat seama că asistam la un „spectacol al groazei”. Potaia bătrână era ținta mușcăturilor care ar fi devorat-o dacă ceata n-avea s-o lase în cele din urmă ca prin minune. Se petrec și-n lumea animalelor lucruri pe care nu le înțelegem! Pentru mine totul a avut o explicație unică, înțeleasă desigur și de dvs. Dar mă întreb, Doamne ferește!, dacă victima ar fi fost un copil? (DECEBAL ALEXANDRU SEUL)