Handbal

CS Universitatea obține o victorie categorică cu HC Vaslui

➢ Urmează Memorialul “Mihai Mironiuc”
Cu o echipă ce a suferit numeroase modificări față de cea care la finalul sezonului trecut a obținut locul trei în Liga Națională, CS Universitatea Suceava a lăsat o impresie bună după amicalul cu HC Vaslui, câștigat de “studenți” cu scorul de 48-27.
 

Adi Mitrea, Răzvan Gavriloaia, Mihuț Pancu și tânărul Georgică Cântec de la Oradea au arătat o poftă de gol ce s-a materializat și pe tabela de marcaj. De altfel, extremele Mitrea și Gavriloaia au înscris primele 9 goluri în amicalul cu Vasluiul, echipă care vrea promovarea în prima ligă. Echipa antrenată de Stelian Bursuc și Leonard Bibirig a luat un avans considerabil încă din prima repriză, la capătul căreia scorul era 25-12, iar în actul secund au fost rulați mai mulți jucători. Meciul cu HC Vaslui a avut și o repriză suplimentară, în care au evoluat jucătorii mai tineri și cei aflați în probe. Pentru CS Universitatea au jucat: Andrei, Spiridon – Gavriloaia, (9 goluri), Mitrea (9), Cîntec (8), Pancu (7), Roșu (5), Acatrinei (4), Schroeder (3), Țuțu (2) și Bursuc (1). În repriza suplimentară au evoluat: Drăghici, Nedelcu, Țigănașu, Matei, Zvanciuc, Acatrinei, Cosmin Cobuz și un luxemburghez aflat la Suceava în cadrul parteneriatului dintre Federația din Luxemburg și CS Universitatea Suceava. De altfel, în aceeași postură s-a aflat și noul pivot al CSU Suceava, Schroeder, care s-a pregătit vara trecută cu “studenții”. „Nu s-a pus problema rezultatului, ci mai degrabă a formei fizice a jucătorilor, capitol la care au demonstrat că au făcut progrese și pot spune că acest cantonament și-a atins scopul principal. Dacă în meciul cu echipa a doua sportivii noștri au avut în joc un ritm foarte bun, cu Vasluiul au fost angrenați doar 50% și asta probabil pentru că erau cu gândul acasă. Această problemă se va rezolva după ce vor ajunge acasă și în acest fel vor putea fi conectați la pregătire, dar și la meciurile ce urmează”, a declarat antrenorul Stelian Bursuc. Amicalul cu HC Vaslui a pus capăt și cantonamentului pe care CS Universitatea l-a efectuat timp de 10 zile la Piatra Neamț. Până azi, jucătorii au avut liber, iar de azi vor intra în linie dreaptă cu pregătirile pentru Memorialul “Mihai Mironiuc”, unde va participa și echipa a doua a clubului. Iată programul complet al întrecerii: Joi, 4 august 2011 Ora 9,00: CSM Satu Mare – CS Universitatea II Suceava Ora 10,45: CSM București – Politechnic Olkom Donetsk Ora 12,15: CS Universitatea Suceava – HC Minaur Știința CSM Baia Mare Ora 16,30: CSM București – CS Universitatea II Suceava Ora 17,45: CSM Satu Mare – HC Minaur Știința CSM Baia Mare Ora 19,30: CS Universitatea Suceava- Politechnic Olkom Donetsk Vineri, 5 august 2011 Ora 9,00: CSM București – HC Minaur Știința CSM Baia Mare Ora 10,45: CS Universitatea II Suceava – Politechnic Olkom Donetsk Ora 12,15: CS Universitatea Suceava – CSM Satu Mare Ora 16;30: HC Minaur Știința CSM Baia Mare – Politechnic Olkom Donetsk Ora 17,45: CSM Satu Mare – CSM București Ora 19,30: CS Universitatea Suceava – CS Universitatea II Suceava Sâmbătă, 6 august 2011 Ora 9,00: HC Minaur Știința CSM Baia Mare – CS Universitatea II Suceava Ora 10,45: CSM Satu Mare – Politechnic Olkom Donetsk Ora 12,30: CS Universitatea Suceava – CSM București Până la Supercupa României (2-3 septembrie), CS Universitatea va mai disputa câteva meciuri de pregătire la turneele de la Odorheiu Secuiesc și Turda.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: