Un sucevean în Champions League

Goian ar putea debuta azi la Glasgow Rangers

Dorin Goian lasă Sicilia pentru Scoția. Fundașul sucevean, în vârstă de 30 ani, și-a dat acordul și sunt șanse mari să joace din această vară la Glasgow Rangers.
 

Goian

“Goe” a făcut un adevărat efort pentru a ajunge la timp la negocierile din Scoția, schimbând trei avioane. Se pare că Palermo și Glasgow vor bate palma pentru transferul lui Goian, sicilienii urmând să încaseze aproximativ șapte sute de mii de euro, aproape de trei ori mai puțin decât au plătit în urmă cu doi ani Stelei. Goian a stabilit și el termenii financiari cu Rangers, iar scoțienii vor să-l folosească în meciul de azi cu Malmo, din Liga Campionilor. “Sunt încântat de faptul că aș putea să joc la Glasgow Rangers. Deocamdată nu s-a finalizat acest transfer, dar sper ca problemele dintre cele două cluburi să se rezolve și să pot semna contractul. Rangers este o echipă mare în Europa, care joacă în fiecare sezon în Liga Campionilor. Aș fi onorat dacă aș reuși să semnez cu o asemenea formație”, a spus Goian pentru Daily Record.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: