Cezar's

D’ale politicii (166)

– Un dicționar… alternativ –
 

> Atleți. „La vechii greci, atleții nu aveau voie să se așeze pe nisipul stadionului, pentru ca femeile, văzând urma feselor lor pe nisip, să nu aibă gânduri nerușinate”. (Mont-herlant) > Kenya. Cine și-ar putea imagina că într-o societate profund paternalistă precum acea africană, femeile ar putea deveni, brusc, revoluționare și extrem de radicale? Ziarul „The Daily Nation” descrie cum un grup de „doamne de abanos” a atacat și a făcut țăndări – la propriu – un bar. Ele acuzau consumul regulat de alcool de pierderea libidoului soților lor. „După o seară prelungită la bar, ei se întorc acasă ca niște zombi și abia nimeresc patul. Noi vrem bărbați virili, îi vrem pe cei cu care ne-am măritat” pretind femeile. Comandoul cu fuste a spart sute de sticle cu băuturi și a distrus tejgheaua și mobilierul. Un alt „detașament” feminin a capturat camionul ce tocmai aducea un transport de navete cu bere și a răspândit prețiosul lichid pe șosea. Poliția nu a intervenit până ce furia „furiilor” nu s-a potolit. Șeful secției de poliție locale s-a eschivat, stângaci: „Ce era să facem? Noi eram patru, ele peste o sută…”. Îl înțeleg. E imposibil să te opui și unei singure doamne duse la exasperare, darmite unei mulțimi, în care furia crește din sine, în progresie geometrică, nu aritmetică, asemenea scării de măsurare a cutremurelor… > Moghioroș (Alexandru). De fapt, Mogyoroș Șandor (1911-1969). Unul dintre cei mai feroci, dar și mai „orientați”, mai „longevivi” comuniști români. Părerea mea personală este că acest individ nu a fost egalat în oportunism autosalvator decât de un Sadoveanu (în plan cultural) și de un Nicolae Ceaușescu (în planul arivismului politic). S-a bucurat de încrederea totală a lui Dej, care i-a încredințat două dosare „grele”, delicate: arestarea, torturarea și uciderea „deviaționiștilor” V. Luca, L. Pătrășcanu, Ana Pauker (care a supraviețuit printr-un miracol), dar și colectivizarea forțată. Șandor – fiu de țărani maghiari săraci, din Bihor – și nu Dej a fost cel ce a semnat ordinul de arestare și/sau hărțuire a „chiaburilor”. Probabil că (și) din acest motiv îi consacru aici ungurului lunecos prin două „dictaturi” (cea a lui Dej, apoi cea a lui Ceaușescu) un spațiu evident nemeritat de acest monstru: bunicul meu dinspre tată, Straton Zaharie (Volin) din Pârteștii de Jos ai Bucovinei, gospodar de frunte al satului, a avut mult de suferit (inclusiv tatăl meu, atunci student la Cluj, la Agronomie) în urma ordinului asumat, umil, de Șandor (s-a aflat recent că unul din argumentele cu care Dej a câștigat, la Kremlin, la istorica audiență la Stalin, conducerea României era că Ana Pauker și ai săi refuzau și amânau colectivizarea forțată, crezând în superioritatea micilor ferme interfamiliale!). Cel specializat în „afacerile murdare” ale partidului va mai „puncta” o dată în fața „tovarășului Ghiță”: în 1961 va „dejuca” un puci pentru debarcarea lui Dej, organizat de I. Chișinevschi și de naivul Miron Constantinescu. „Fidelitate” care nu l-a împiedicat să se pună apoi (cu arme și bagaje, citește cu informații și dosare) în slujba noului lider, Ceaușescu, el devenind – culmea! – coordonatorul din umbră al proceselor vizând „demascarea” abuzurilor lui Dej… Ceaușescu îl va păstra până la moarte (1969) în funcția de mare onoare, de secretar al C.C. al P.C.R., și îi va consacra ulterior un bulevard și o statuie în Drumul Taberei. Dărâmată de pe soclu în decembrie 1989… A rămas acolo postamentul, urâțit vara, de buruieni… Oricum, merită să consemnez – după Marius Oprea – cinismul cu care „eternul” Moghioroș o „încuraja” pe Ana Pauker, în biroul lui tapisat cu pluș roșu, în ziua când i-a comunicat Anei – arestată scurtă vreme – că e liberă (prin mărinimia tovarășului Dej – în realitate la ordinul lui Molotov), dar și că marele Stalin tocmai a murit. Când femeia a izbucnit în lacrimi, Șandor Hopa-Mitică a „consolat-o”: „Nu plânge. Dacă Stalin ar fi trăit, tu erai moartă”. > Pădure. ”Acel aer pecetluit pe veci al unei păduri în care nu ai intrat.” (E. Barbu). > Pleonasm (doar aparent). Pe o mașină frigorifică văd inscripționat numele firmei, urmat de sintagma „mezeluri din carne”. „Iată pleonasmul!” m-am bucurat inițial. Pentru a realiza îndată că m-am grăbit: reclama dovedește chiar subtilitate, dacă ne gândim la ce pot conține azi „mezelurile”, pur și simplu. > Râs. „Râsul este fie o frică ratată, fie o odihnă a spiritului în indiferență” (Latour). > Sete. Orice om e „însetat” în principal de aprecierea, de acceptarea sa de către ceilalți. Dacă poți renunța la această continuă raportare la alții, la această slăbiciune – deoarece este uneori mai greu să renunți la plăcerea de a fi lăudat, flatat decât la fumat –, înseamnă că ai în buzunar un valoros „cec în alb” pentru influențare și manipulare. > Șugubăț. Provenite – după L. Șăineanu – din slavul „șega”, cuvintele din familia „șagă, șugubăț” au avut inițial sensul (folosit și de I. Creangă) de primejdios, răuvoitor, viclean. Hașdeu atrage atenția asupra termenului „șugubină” (omor, dar și relație nelegitimă între un bărbat și o femeie, ambele considerate de dreptul canonic ca o „pierdere a sufletului”, așa cum sunt consacrate și în limbile slave). Ulterior, „a deșugubina” va însemna a achita amenda, despăgubirea pentru răscumpărarea crimei, greșelii. Plata se făcea către „deșugubinator”, funcționar însărcinat cu încasarea acestei datorii. > Turmă. Un aforism de maximă actualitate, extras dintr-o scrisoare (1767) a lui Voltaire: „Nu e nimic pierdut când poporul e adus în starea de a recunoaște că are spirit. Dimpotrivă, totul e pierdut când poporul e tratat ca o turmă de vite. Căci, mai curând sau mai târziu, va împunge ca o turmă de vite”. > Unde (…dai și unde „crapă”!). „Când vom face și noi dragoste?” întreabă, delicat, soțul. „Eu, mâine. Dar tu?” răspunde, candid, soția… > Vise. Trebuie considerate ca niște copii ai sufletului nostru și tratate cu toată atenția, deoarece visele sunt la originea tuturor izbânzilor noastre viitoare. > Zâmbăreți. Știu, se spune că zâmbetul – cel firesc, necăznit – este dovada unui suflet cinstit și a unei inimi curate. Așa și este, cred. Dar – tocmai datorită faptului că ei știu și speculează asta – e bine să ne ferim de „zâmbăreții profesioniști”, de cei care îți surâd și te aprobă mereu, indiferent de ceea ce susții ori comunici. Zâmbăreții perpetui au ambiții, proiecte și așteptări tot atât de ascunse pe cât de mărețe. Și ei cred, pur și simplu, că fie și simpatia ta le va fi cândva – nu se știe când și cum – utilă, profitabilă…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: