Deși legea pare mai degrabă o sperietoare

Asigurarea locuinței nu este de ignorat

Nu este singura, dar parcă Legea privind asigurarea obligatorie de către populație a locuințelor împotriva consecințelor cutremurelor, inundațiilor și alunecărilor de teren a oferit cu vârf și îndesat măsura ușurinței (în sens peiorativ) cu care se „legiuiește” în țara aceasta. Intrarea ei în vigoare s-a tot strămutat după cum au interpretat unii sau alții, încât și astăzi circulă două variante: intră în vigoare la 5 august anul acesta sau abia în aceeași lună a anului viitor. Iar, imediat după intrarea ei în vigoare, cei care nu se asigură vor fi amendați de primării. Ca și cum acestea se vor închide o lună – două și-și vor trimite funcționarii, casă cu casă, ca să amendeze pe cei care nu fac dovada asigurării locuinței. De altfel, se pare că primarii s-au revoltat împotriva unei asemenea prevederi legale, care duce banii în sacii asiguratorilor și ai statului, dar obligă primăriile să dea piept și să-i amendeze pe cei care nu se asigură.
 

Pe de altă parte, obligativitatea asigurării, amenințarea cu amenda și repetatele bâlbâieli în legătură cu intrarea în vigoare a legii au creat o evidentă aversiune în rândul populației, fapt dovedit de numărul mic de asemenea asigurări contractate de cei obligați să o facă. Și astfel, în loc să se stimuleze interesul cetățeanului pentru asigurarea locuinței, cetățean român a cărui mentalitate „face zid” în general în fața ideii de asigurare, s-a reușit stimularea aversiunii față de ceea ce este deja perceput ca încă o încercare a statului de a băga mâna în buzunarul cetățeanului, fără vreun câștig pentru acesta din urmă. Un stat neîndemânatic și lacom, care se putea sfătui mai temeinic cu asiguratorii, astfel încât pachetul de riscuri asigurate cu cei 10 și, respectiv, 20 de euro să fie mai atractiv. Ceea ce, până la urmă, asiguratorii au și făcut de capul lor, astfel că, pe lângă cele trei nenorociri care se pot (sau mai mult nu se pot) întâmpla tuturor, ei au adăugat altele 10 și chiar mai multe, făcând suportabilă varianta propusă de legiuitor. Ajungem astfel la miezul problemei: este bine totuși să ne asigurăm atât cât putem împotriva nenorocirilor ce se pot abate asupra noastră. Occidentalului nu i se pare risipit banul investit în asigurările de tot felul, pentru că răsplata atunci când dă necazul peste tine poate înlătura în bună măsură deopotrivă efectele materiale și pe cele psihologice ale năpastei. Că poate fi așa și la noi ne-a demonstrat luni dimineață și apoi marți „asaltul” asiguraților asupra sediului sucursalei sucevene a uneia dintre companiile de asigurări din țara noastră – ASTRA. Curioși precum ne cere meseria, am întrebat și am aflat: asaltau firma asigurați peste care trecuseră consecințele furtunii de sâmbătă. – Până astăzi (ieri, marți, n.red.) am primit peste 130 de solicitări de despăgubire, cele mai multe întemeiate, care vor conduce la despăgubire, ne-a spus directorul sucursalei, Daniel Petrariu. Nu este vorba de laudă, dar noi avem cele mai multe asigurări de locuințe din județ, este vorba de circa 15% dintre ele. Ne așteptam la astfel de evenimente și am fost pregătiți. Anul trecut, de exemplu, la trei zile după inundații, eram deja în teren, iar cu a patra începeam despăgubirile. Am aplicat un sistem extrem de eficient: inspectorul constata, evalua, propunea o sumă pe care, dacă asiguratul o accepta, o puneam în plată mediat. Abia după aceea am întocmit dosarele. – Ce se întâmplă acum? – Acum inspectorii noștri se află în teren și constată daunele – în general acoperișuri căzute sau sparte de gheață, dar și incendii. Noi am lansat acum o lună oferta PAT (cea propusă de lege) plus gospodar, pentru mediul rural, astfel că se asigură și locuința, și anexele. – Și ce primește asiguratul? – Asiguratul primește suma ce i se cuvine pentru dauna suferită, în funcție de asigurare. Bine ar fi ca fiecare să priceapă că, deși scoate mai mulți bani din buzunar, locuința trebuie asigurată la valoarea ei reală. Mult mai mulți bani ar fi primit, de exemplu, cei cărora le-au ars casele la Rădăuți dacă sumele asigurate s-ar fi apropiat de cele reale. Așadar este bine să cugetăm de două ori când hotărâm dacă și când ne asigurăm locuința. Furia furtunii de sâmbătă ne-a demonstrat că, în mai puțin de câteva zeci de minute, bună parte din agoniseală se poate duce pe apa sâmbetei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI