PSD Suceava 2020

Un om bun. Un caracter…

(elegie și elogiu pentru floarea secerată)
Ni s-a împuținat avuția sufletului! Ni s-a împuținat, și de data asta, avuția sufletului cu încă un prieten plecat. S-a grăbit să urce la Domnu’, spre alte zări, pesemne, de soare (mai) pline și mai frumoase decât ne e dat, uzual, să avem parte.
 

S-a dus un om, un caracter, o valoare. A plecat grăbit dintre noi un OM. Plânge (și) sufletul meu, pentru că ne-am fost alături, pe post de prieteni, de când ne-am cunoscut, hăăt cu vreo trei decenii în urmă. Plânge sufletul meu, astăzi, dar inima, iertare!, se bucură! Mă bucur, da, mă bucur, că ne-am fost tovarăși de ghidușii specifice și bucurii incomensurabile, că ne-am fost aproape unul altuia în momente substanțiale, de cea mai aleasă calitate. Profesorul din mine s-a format (și) odată cu el. Descălecasem tocmai la catedră, erau primi ani. ‘78-‘80. Și printre primii care aveau să mă inițieze în dăscălie a fost el. Un blând, un om al adevărului, un subtil pedagog. Sunt și acum tare mândru că, ades, ne-am fost aproape. Am hoinărit împreună prin școli și am dat și eu o mână-două de ajutor, prin cele luni iunie, când el avea în grijă tipăritura aceea îndrăgită ce, anual – și pe ce vremuri! – aducea (mult?, puțin?) un binemeritat elogiu dascălului român la ceea ce atât de frumos se numea pe-atunci “Ziua Învățătorului!”. Mi-e parcă rușine să văz că, astăzi, mai-marii zilei abia de mai știu că pe lumea asta mai există/exista o zi închinată Măriei Sale, Domnu Trandafir. Așa cum, acum, focalizăm, veselos, în schimb pe… pe… ziua cofetarului ori ziua… cartofului & usturoiului! Am cunoscut un OM. Sunt fericit! Am cunoscut un Dascăl. Și-am învățat! Am cunoscut un Prieten. Și mi-e cinste și drag! Sunt bucuros! Ceva din toate cele pomenite mai sus nu vor muri niciodată din sufletul meu! Da’ parcă numai al meu?! Mi-e drag și mi-e bine că, în negrăită bucurie, i-am chibițat îndelung pe-aproapelea. Avea omul ăsta în el atâta bunătate și naturalețe, că-ți venea să-l iei acasă! Să-l pui la rană. Un monument de bonomie, o risipă întreagă de voioșie robustă (hrănită vârtos și din… baștina Moldoviței !), un arsenal întreg de daruri alese de unde scotea și livra pururea semenilor toată flora și fauna bunătății sale. Și mai câtă erudiție în branșa lui, my God! Hotărât, a fost un purtător iremediabil de modestie, un intelectual subțire și discret sfidând tagma groasă a gălăgioșilor impostori, a vanitoșilor agresivi și pedanților guralivi. Era un OM. Și atât. Departe de orgolii urâcioase, aproape de modestia superbă învelită în anonimat. Făcea binele, de orice soi, și nu dezvolta niciodată un caz din asta. Era, parcă, o obligațiune curentă stipulată în statu(tu)l său de funcțiuni. Un senior al discreției rafinate, un coseur delicios, un hâtru și fermecător povestaș și un pururea venerator al Dascălului cel de toate zilele. Și nopțile. Era omul care s-a întâlnit cu chemarea sa. Și fârtate bun cu… cu… regretatul Domn Trandafir! Rara avis, în vremea din urmă… Nici vorbă că plâng, astăzi! Mă bucur c-a făcut din mine un prieten și m-a cinstit, generos aș spune, poate prea generos, cu frumusețea caracterului său, unul cu totul ales. Când în Africa, daa, taman în Africa, moare un cărturar – un erudit (cum bine i-a mai stat și personajului nostru) se zice că a mai ars o bibliotecă. Despre omul din poveste aș spune că a trăit și a ars sub flamurile Bunătății, Cinstei, Omeniei, Caracterului. Câți ca el?! Câți ca el în breasla dăscălimii de astăzi?! Nu plângeți, prieteni! Ci bucurați-vă și felicitați-vă că l-ați cunoscut. Că, poate, ceva din caratele și din zăcămintele cele scumpe, atât de alese și rare, ale înnobilatei sale făpturi (tarate de-o… scandaloasă onestitate și simț bun) pecetluit-au înseși ființele domniilor voastre. Fie și vremelnic… Fiți bucuroși c-ați fost niște norocoși. Nu de lacrimile noastre duce lipsă omul. Ci, când va sui acolo la Domnu’, iată!, cumsecuvine așezat, va fi și pentru el pricină de mângâiere bogată că veți fi funcționat și voi, alături de el – cât a fost să fie – pe post de oameni și cu rost de prieteni. Căci, se știe doar: nu murim în totalitate. Prin ce-a lăsat în urmă Radu. Prin ce-a lăsat în noi Dolipschi… GAUDEAMUS!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: