Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență… se trece la realitate

Prețuri locale pentru energia termică facturată populației

> Populația ar putea achita, astfel, “prețul real” al serviciului > Ar urma să fie susținute financiar la plata încălzirii doar persoanele “cu o reală nevoie de sprijin”
 

La solicitarea Asociației Municipiilor din România (AMR), reprezentanți ai Ministerului de Finanțe și ai celui al Economiei s-au întâlnit luni, la sediul Ministerul Administrației și Internelor. Prezent la întrunire, viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc a declarat, într-o conferință de presă, că discuțiile au vizat modul în care se va aloca subvenția pentru încălzire în sistem centralizat în iarna următoare, urmând ca, spre sfârșitul lunii iulie, Guvernul să adopte o ordonanță de urgență în acest sens. „Au fost mai multe propuneri ale AMR care au fost însușite de Guvern”, a spus viceprimarul. Potrivit lui Seredenciuc, printre prevederile viitorului act normativ se află cea prin care primăriile vor putea acorda subvenții producătorului de energie termică, iar fondurile din subvenția de 45% din prețul combustibilului care se acorda de Guvern urmează să fie redirecționate, o parte spre familiile cu nevoi speciale, o parte pentru reabilitarea sistemului de transport al energiei termice, iar o parte pentru relansarea programului de izolare termică a locuințelor. „Guvernul se va ocupa mai mult de consumatorul final de energie termică”, a explicat Seredenciuc. El a mai spus că, tot la propunerea AMR, Guvernul va regândi articolul prin care se condiționează alocarea de fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit în cazul în care autoritățile executive nu cuprind în bugetul local aceste sume sau nu efectuează plata acestor sume către furnizorii de energie termică. Seredenciuc a arătat că municipiile au “datorii istorice” față de furnizorii de energie termică și că există grafice de eșalonare. El a subliniat că textul reformulat va prevedea că se va condiționa alimentarea cu fonduri din cote defalcate din impozit doar pentru plata curentă și nu pentru “datoriile istorice”. Viorel Seredenciuc a mai precizat că, în condițiile apariției noii ordonanțe de urgență, prețul gigacaloriei la Suceava nu va fi majorat în următorul sezon rece. Guvernul nu va mai stabili prețuri de referință pentru încălzirea populației și va permite primarilor să aprobe, conform propriei strategii, un tarif mai mic decât cel solicitat de către furnizor, dar îi va obliga să acopere diferența doar de la bugetul local, sub sancțiunea sistării altor fonduri. Noile reguli, care vor elimina astfel subvenția de la bugetul de stat pentru energia termică livrată populației, au fost pregătite sub forma unui proiect de ordonanță de urgență, care va intra în vigoare în luna următoare publicării în Monitorul Oficial. Subvenția pentru producerea energiei termice este acordată în prezent atât de la bugetul de stat, cât și de la bugetele locale, Guvernul acoperind de la nivel central până la 45% din cheltuielile cu combustibilul ale producătorilor de energie termică. Sistemul este aplicat în baza prețurilor locale de referință. Ordonanța de urgență pregătită de Guvern abrogă însă prevederea care stabilește că prețurile locale de referință pentru fiecare localitate sunt fixate de autoritățile de reglementare, cu avizul ministerelor implicate, și permite în schimb administrațiilor locale să aprobe prețuri locale la energia termică facturată populației mai mici decât prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a agentului termic livrat. În același timp însă, ordonanța impune autorității locale să acopere doar din bugetul local, nu și din cel central, sumele reprezentând diferența dintre prețul energiei livrate de furnizor și prețul local aferent energiei termice facturate populației. “În cazul în care autoritățile executive nu cuprind în bugetul local aceste sume sau nu efectuează plata acestor sume către furnizorii de energie termică, la sesizarea scrisă a acestora, direcțiile generale ale finanțelor publice dispun sistarea alimentării cu cote defalcate din impozitul pe venit până la efectuarea plăților”, se arată în ordonanță. Cotele defalcate din impozitul pe venit sunt una dintre principalele surse de alimentare de către Guvern a bugetului local. Actul normativ mai stabilește că sumele reprezentând diferența dintre prețul energiei livrate și cel al energiei facturate pot fi acordate în avans furnizorilor, astfel încât aceștia să își poată constitui din timp stocuri de cărbune, păcură și combustibil lichid ușor pentru sezonul rece. În acest caz, banii vor fi vărsați, în termen de 15 zile de la prezentarea deconturilor justificative, în conturi de tip escrow deschise la bănci de către furnizorii de energie termică. Pierderile induse de prestarea serviciilor publice de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație în sistem centralizat, înregistrate de operatorii economici din subordinea autorităților locale, vor putea fi acoperite în continuare din bugetele locale. Modificările sunt argumentate de Guvern prin faptul că astfel sunt create premisele ca populația să achite “prețul real” al serviciului de producere, distribuție, transport și furnizare a energiei termice, urmând să fie susținute financiar doar persoanele și familiile cu venituri reduse, care au “o reală nevoie de sprijin”. “De sumele alocate de la bugetul de stat și cele locale pentru acoperirea diferenței între prețul energiei termice livrate și prețul local de referință beneficiază populația, indiferent de venitul mediu net pe membru de familie. O altă măsură de sprijin pentru populație în sezonul rece este ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței. Aplicarea celor două acte normative conduce, din partea statului, pentru unele categorii de persoane, la o dublă susținere financiară pentru plata energiei termice furnizată în sistem centralizat”, este justificarea Guvernului. Economia calculată de Guvern pentru acest an la bugetul de stat prin eliminarea subvenției la încălzire se ridică la 702,5 milioane lei, economii mai mari, în medie de 944 milioane lei, fiind estimate pentru următorii 4 ani. La sistemul centralizat sunt racordate în prezent 1,54 milioane apartamente, dintr-un total de 8,32 milioane locuințe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: