Comori

Florin Piersic a fost duminică oaspetele Bucovinei, el luând parte, la Cajvana, la comemorarea a 50 de ani de la moartea unchiului său dinspre mamă, preotul Orest Malcinschi. Acolo copilul Piersic și-a petrecut o parte din copilărie, pe vremea când unchiul său păstorea Cajvana în calitate de preot. La parastas au slujit și fiii protoiereului Vasile Irimia, și el paroh cândva la Cajvana, preoții Ioan și Dumitru. După slujbă, cel din urmă i-a dăruit marelui actor o scrisoare pe care tatăl său, medicul veterinar Ștefan Piersic, de loc din Corlata, i-o adresa părintelui Irimia, mulțumindu-i acestuia pentru articolele semnate de acesta, în calitate de paroh al Cajvanei, în revista “Învierea”, ce apărea sub îngrijirea reprezentanței Patriarhiei Române la Ierusalim, regretatul arhimandrit Teofil Panait.
 

Dumitru TEODORESCU

Dincolo de semnificația particulară pentru fiul care-și regăsea tatăl în paginile scrise cu mâna lui, semnificativ este și gestul familiei Irimia, care pune astfel în circulație un document, cultural până la urmă. Căci tot la Cajvana și în aceeași zi senatorul Gavril Mîrza, fiu al așezării, dăruia muzeului în constituire al bisericii (al cărei veac de viețuire va fi sărbătorit în noiembrie) o fotografie foarte bine păstrată a unor personaje importante din veacul al XIX-lea ale Bucovinei, în mijlocul lor tronând însuși Ciprian Porumbescu. Iată un document care merită cercetat și pus în valoare. Vreau să spun că întâmplări precum cea petrecută duminică la Cajvana pot scoate la iveală și asemenea mici comori.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: