D’ale politicii (162)

– Un dicționar… alternativ –

 

> Ateu. Un om de rea… credință. (F. Dard) > Cool. Oare sintagma „a gândi la rece” are legătură cu următoarea realitate statistică? Țara în care se nasc cele mai multe genii este – pariez că nu ghiciți! – Islanda: acolo există trei câștigători ai premiului Nobel la fiecare un milion de locuitori. > Dar. Iubirea văzută în ochii celuilalt este cel mai generos și frumos dar pe care ți-l poți face ție însuți. > Educație. La genul masculin: un bărbat educat e acel ins rarisim care nu face pipi în chiuvetă, deși este sigur că nu-l vede nimeni. > Gagarin (Iuri). Cu câteva minute înaintea startului, primul om ce a ieșit – acum 50 de ani – cu succes în spațiul cosmic se arăta, glumind, îngrijorat în privința proviziilor de hrană de la bord. Primind asigurări asupra cantității și calității alimentelor pregătite pentru cele trei mese ale istoricei zile de la șeful proiectului, Serghei Koroliov („vei veni înapoi gras, s-ar putea să nu mai poți ieși ușor prin chepeng”, a glumit acesta), Iuri a râs: dacă ați pus salam, atunci e în regulă, merge cu vodcă! Să remarcăm și vechea obsesie a cetățeanului comunist: de teamă că Iuri va spune ceva „incorect politic”, Serghei îl previne că tot ce vorbesc ei este înregistrat. Bulimia modernă, de stres, este și ea, iată, semi-centenară… > Internet. Umorul involuntar este și cel mai delicios. Cel „internautic” nu face excepție: adresa web a unui săptămânal de partid care numai de simpatii țigănești nu poate fi suspectat conține rădăcina „rrom”: www.rromare.wordpress.com. > Legionarism (ca obsesie). Întrebat de motivul evidentului „sindrom legionar” la boșevicii noștri, neuitatul Petre Țuțea – care a precizat că „eu n-am fost nici legionar, nici comunist, ci antihitlerist pentru porcăria pe care ne-a făcut-o Hitler la Viena, când ne-a luat Ardealul. Nu anti-german, pentru că sunt alături de germani, care au aceleași interese vitale ca și noi, românii: oprirea expansiunii slave” – îl explică astfel: „la comuniști, dacă nu ești cu ei sau nu mai ești cu ei, înseamnă că ești legionar (…) Fiindcă legionarii sunt singurii români care nau avut la litera «g» cuvântul glumă și când îi prindeau pe comuniști era vai de cozonacul lor”. > Matrimonială (de la Bogdan Ulmu citire). Caut femeie rezistentă la frig, foame și bătaie. Rog seriozitate. > Normă (dublă). O femeie de serviciu a rămas însărcinată. Întrebată cine este tatăl, femeia răspunde: credeți că la cât am de lucru am vreme să mă întorc atunci când spăl scările? > Plagiat. L-a plagiat Shakespeare pe Rabelais – la care găsim sintagma – atunci când, referindu-se la Othello și Desdemona, scria că iubiții „se joacă de-a animalul cu două spinări”? N-aș afirma așa ceva cu convingere, de vreme ce mi se pare că și Boccaccio folosește expresia în „Decameronul”, aceasta fiind, cred, un eufemism banal în Evul Mediu pentru actul sexual. > Roma (antică). În epoca înfloririi sale, Roma se transformase în palindromul ei, Amor. Sclave, liberte, curtezane, dar și văduve ori divorțate bogate se dedau cu frenezie moravurilor ușoare. În „Satire”, Varro dă bărbaților un sfat „șaradă”: „Când femeia are defectul de a iubi peste măsură plăcerile trupești, trebuie să suprimăm sau să suportăm acest defect. Dacă-l suprimăm, femeia devine mai plăcută. Dacă-l suportăm, relația devine mai plăcută…”. Iar Catul regretă – înșelat fiind în dragoste – că „jurămintele femeilor sunt scrise pe aripa vântului și pe unda valului”. „Magistrații nevoiți să plece în provincii se temeau să-și lase soțiile singure acasă, într-atât erau de ahtiate după plăcere” (Tacit). „Femeile învață practici sexuale noi și ciudate și se folosesc de sclavi pentru a le desăvârși” (Seneca). Perioada sarcinii este abil speculată pentru a practica în voie sexul extraconjugal: Iulia, fiica împăratului, o nimfomană, le răspunde celor mirați că, totuși, cei trei copii ai ei semănau cu soțul său, Agrippa: „Nu iau la bord pasageri decât atunci când am cala plină”. Messalina își transformase o locuință în lupanar și pleca de acolo întotdeauna ultima, „obosită de atâția bărbați, dar niciodată satisfăcută” (Juvenal). Quartilla „nu-și amintește să fi fost vreodată fecioară!” (Petronius). Caligula se culca cu surorile sale; Claudiu și Domițian, cu nepoatele lor. Femeile nobile, bogate, nu se mai sfiesc să bea vin în public, poartă ușoare haine din mătase, „care fac ca trupul să le poată fi văzut în public la fel de bine ca în intimitate” (Seneca). Ele au apartamente separate de ale soților și servitori personali, aleși „pe sprânceană”. Multe refuză să-și alăpteze pruncii, pentru a nu-și deforma bustul (atunci sânii mici, nu cei voluptuoși, erau considerați senzuali). > Secularizare. Fenomen în continuă expansiune. Deși 75% dintre britanici se declară protestanți, în 1979 doar 12% se duceau regulat la slujba de duminică, iar în 2005, numai 6%. Astfel că – inclusiv datorită migrației recente din Est, din Polonia, de pildă – numărul catolicilor practicanți îl depășește pe cel al anglicanilor, deși catolicii reprezintă numai 8% din populație. Acest proces e vizibil și pe continent: B.B.C. relata recent că religia este pe cale să dispară din nouă țări: Australia, Austria, Canada, Cehia, Finlanda, Irlanda, Olanda, Noua Zeelandă și Elveția. Se constată o accentuată tendință a europenilor de a se declara neafiliați religios: este cazul a 40% dintre olandezi și a 60% dintre cehi. În România, ortodoxia are o pondere de 86% și doar 0,1% din români s-au declarat atei sau fără religie. > Soț. Soții – ca „specie socială” bine definită – sunt ca și copiii: adorabili și drăguți când sunt ai altora. > Șantaj. Soția lui George Macovescu, fost ministru de Externe (1972-1978), își amintește că acesta îi șoptea, adesea, cu maximă precauție, despre controlul tot mai sever exercitat de Elena Ceaușescu asupra lui Nicolae: „Nu știu cu ce îl are la mână ea, dar îl are sigur cu ceva, cu care-l șantajează când nu are alt argument…”. Fostul diplomat (ulterior președinte al Uniunii Scriitorilor, înainte de a fi definitiv marginalizat, după 1981) făcea trimitere la unele izbucniri de furie ale Elenei, exprimate de preferință într-o formulă de amenințare care-i sidera pe cei de față: „Dragă, dar tu unde te trezești? Ai pornit la drum singur, nu cu mine? Ia vezi, că acum schimb foaia, unde te trezești?!”. > Tort(ură). Istoria apocrifă susține că la întâlnirea pe care Carol al II-lea (întors dintr-un periplu anglo-francez în care atitudinea de noncombat a aliaților noștri apuseni l-a dezamăgit profund) a avut-o în 1938 cu Hitler, acesta l-ar fi invitat pe român să taie prima felie dintr-un tort care avea forma României. Era o manieră cinică și arogantă de a-l sili pe rege să arate care parte a țării ar fi dispus s-o cedeze pretențiilor teritoriale ale vecinilor dacă va continua să irite Reichul prin amânarea – încercată, subtil, atunci de români – semnării tratatului economic (și ulterior militar) cu o Germanie căreia democrațiile europene îi prestau deja, supuse, acel rușinos serviciu sexual pe care istoria apocrifă susține că dl Băsescu ne-ar recomanda să-l oferim noi mai-marilor Planetei.