Vacanța mică

Utilizatorii internetului au un profil destul de clar conturat. Despre majoritatea lor s-ar putea spune că sunt tineri și relativ tineri, tinzând a fi cât mai bine informați (sau cel puțin interesați de a obține informații dintr-o mulțime de surse), a folosi în mod autostimulant informația, a-i da acesteia un sens cât mai profitabil, (cel puțin cu pretenția de a fi) dinamici (deși adesea par țintuiți în scaune), cu slujbe, cu venituri spre medii și peste…
 

L.D. CLEMENT

Așadar probabil că cei mai mulți dintre ei ar putea avea pretenția la o vacanță. Iată însă că o cercetare recentă a tentațiilor de vară aplicată internauților români (în eșantion de peste 5000) arată că doar aproape 60% vor pleca undeva în vacanța de vară, ceilalți urmând a rămâne (tot) în fața computerelor. Dintre cei care pleacă, jumătate se duc în străinătate (explicând: datorită, mai ales, a calității serviciilor turistice pe care le anticipează și datorită faptului că sunt dibaci în a căuta și a găsi dintre cele mai ieftine oferte). S-ar înțelege că cei care vor face vacanțe românești le-ar putea avea și de proastă calitate, și scumpe. Ce-i clar este că toate bugetele de vacanță sunt afectate, și în acest an, de criză. Desigur, ea se face vinovată de faptul că 40% dintre cei de mai sus stau acasă. Norocoși fiind, cel puțin, că sunt doar la un click distanță de orice (virtuală!) destinație de vis.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: