La Campionatele Mondiale de cadeți

Sportivii suceveni au debutat cu stângul

Suceava este reprezentată la Campionatele Mondiale de Atletism pentru cadeți de la Lille (Franța) de trei sportivi, Bogdan Macovei, Iuliana Chelaru și Mihai Romaș.
 

Băieții au luat startul în proba de 800 de metri în chiar prima zi de întreceri, 6 iulie, Iuliana Chelaru concurând pe 7 iulie în aceeași probă. Mihai Romaș a ocupat locul patru în prima serie de calificări a probei de 800 de metri, cu timpul de 1.53.54, și nu a reușit să se califice în semifinale. Nici colegul său Bogdan Macovei, campion național al probei, nu a avut mai mult succes, el sosind abia al șaselea în seria a VI-a, cu timpul de 1.54.84, mult peste timpul său cel mai bun. Din păcate nici Iuliana Chelaru nu a prins o zi bună în proba ei favorită, ea venind a șasea în seria a II-a a probei, cu timpul de 2.13.30, cu aproape șapte secunde mai slab decât recordul ei personal. Atleții suceveni pregătiți de Iustin Tătărău, Elena Țâmpău și Toader Flămând se vor revanșa în proba de 1.500 de metri. Singura sportivă din delegația României care s-a descurcat în prima zi a Mondialelor a fost Bianca Răzor, care a câștigat prima serie a probei de 400 de metri și s-a calificat în semifinale cu al patrulea timp.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: