PSD Suceava 2020

Prin mansardarea corpului C al Universității “Ștefan cel Mare”

Spațiile de cercetare se vor extinde cu 800 mp

Spațiile pentru cercetare de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava se vor extinde cu circa 800 mp prin mansardarea corpului C de clădire, care trebuie finalizat până la începerea noului an academic.
 

Este vorba despre clădirea în care funcționează laboratoarele Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. Lucrarea costă circa un milion de lei, bani pe care Universitatea îi are din bugetul anului trecut, la care se adaugă încă un milion de anul acesta, care, aflăm, va fi folosit la lucrări de reabilitare. În prezent sunt în desfășurare lucrări de amenajare în clădirea nou achiziționată, în care va funcționa Departamentul de Sănătate și Dezvoltare Umană al universității. Acolo vor funcționa laboratoarele pentru nutriție-dietetică și balneoterapie, două specializări de medicină pentru care Universitatea a obținut autorizație de încredere anul acesta. Universitatea are 20 de laboratoare de cercetare, cu rol de cercetare științifică și de inovare, dar și de formare a resurselor umane pentru acest tip de activitate. Anul acesta, ne-a informat rectorul Adrian Graur, va fi sărac în investiții la Universitate, în condițiile în care, în ultimii ani, Ministerul Educației acordă tot mai puține fonduri la acest capitol. Astfel că nu se va efectua reabilitarea corpului „istoric” al Universității, estimată la 12 milioane de lei, nu se vor face nici lucrări la rețeaua de utilități din campusul 1, nici în cămine. Numărul de locuri de cazare a rămas același ca anul trecut, 1041, deși la fiecare început de an universitar cererea e de 4 ori mai mare. Dintre aceste locuri, 70 sunt rezervate pentru studenții din Republica Moldova, iar 30 pentru cei din Ucraina. Universitatea Suceava are în administrare 4 cămine studențești.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: