PSD Suceava 2020

Euro se simte bine la 4,21 lei

După ce și-au marcat profiturile acum două zile, când euro a crescut de la 4,17 la 4,21 lei, ieri speculatorii au luat o zi de pauză, volatilitatea leului reducându-se la jumătate de punct procentual, semn că euro se simte bine la pragul de 4,21.
 

Cursul mediu a urcat de 4,2022 la 4,2087 lei, tranzacțiile realizându-se, până la ora 14, în culoarul 4,1970 – 4,2130, cotațiile situându-se la momentul respectiv la 4 – 4,2050 lei. Dolarul american a crescut de la 2,9283 la 2,9426 lei, mai sus cu 1,21% față de începutul săptămânii, iar francul elvețian de la 3,4759 la 3,4923 lei, aprecierea lui fiind de aproape 2%. La sibex.ro se realizau, ieri, până la ora 14, tranzacții pe raportul euro/leu doar pe scadența decembrie, la un preț 4,24 lei, mai jos cu un ban față de închiderea de miercuri. Monedele din regiune se tranzacționau față de euro la valori aproximativ egale cu cele de miercuri, 3,948 – 3,953 zloți, respectiv 263,9 – 264,7 forinți. Pe piețele internaționale raportul euro/dolar se tranzacționa la 1,4278 – 1,4347, în scădere față de acum două zile. Euro ar putea reveni pe apreciere, având în vedere că investitorii așteptau o majorare a dobânzii din eurozonă de la 1,25 la 1,50%. Există însă, în continuare, presiuni datorate crizei datoriilor de stat din zona euro, fiind așteptate rezultatele licitației de obligațiuni de stat a Spaniei, care intenționa să plaseze titluri de 3 miliarde euro, la puțin timp după ce Moody’s a retrogradat ratingul Portugaliei în categoria „junk”. La sibex.ro euro cobora pentru septembrie de la un maxim de 1,4311 la 1,424 dolari, iar uncia de aur era cotată pentru luna viitoare la 1.530,1 dolari. (RADU GEORGESCU, Domus M&D)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: