PSD Suceava 2020

Bani elvețieni pentru reabilitare termică

Municipalitatea suceveană ar putea participa la un parteneriat româno-elvețian pe Măsura 2 – „Mediu și infrastructură”, dintr-un program european cu mai multe componente.
 

Este vorba despre cel de reabilitare termică a clădirilor, termoficare, furnizare de energie, iluminat public, transport public și planificare urbană. Suma pusă la bătaie de partea elvețiană este de 37 de milioane de franci elvețieni, urmând a fi finanțate maxim 10 proiecte din 4 orașe beneficiare. „Vom încerca să punem mai multe proiecte, însă, în primul rând, vom viza unul de reabilitare termică a clădirilor. Dorim ca acest lucru să aibă loc în zona centrală, pe străzile Nicolae Bălcescu și Ana Ipătescu, să venim cu acel proiect de urbanism aprobat pentru acest perimetru, inclusiv cu reabilitarea mansardelor”, a declarat primarul Ion Lungu, adăugând că proiectele pot fi înaintate în intervalul 1 iulie-30 septembrie. Edilul-șef a precizat că vor fi întocmite și depuse mai multe proiecte, inclusiv pentru reabilitarea iluminatului public din cartierele municipiului. „Sunt încrezător că vom fi și noi printre cele 4 orașe care vor beneficia de pe urma acestei colaborări elvețiano-române”, a conchis Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: