Resfințirea bisericii parohiale din satul Uncești

În cea de-a patra duminică de după Rusalii, 10 iulie a.c., credincioșii ortodocși sunt așteptați la resfințirea bisericii cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae” (prăznuit la 6 decembrie) din satul Uncești, comuna Bunești, Protopopiatul Fălticeni.
 

Sfânta Liturghie va fi oficiată de ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi. Preotul paroh al acestui sfânt locaș este Florin Grigorescu, autorul unei recente teze de doctorat despre părintele acad. Dumitru Stăniloae.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI