Reprezentanții asociației au anunțat că intenționează să ridice o biserică din lemn în Chișinău, purtând hramul „Sf. Ștefan cel Mare”, aceasta urmând să fie confecționată la Mănăstirea Putna și montată apoi în capitala Moldovei. Reprezentanții Asociației veteranilor din războiul din 1992 din Republica Moldova s-au întâlnit, sâmbătă, la Mănăstirea Putna, cu președintele CJ Suceava, căruia i-au cerut să-i sprijine cu lemn pentru construcția acestei biserici. Ei au arătat că au convenit cu starețul Mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec, să fie ajutați pentru confecționarea bisericii la mănăstire, urmând ca, apoi, construcția să fie asamblată la Chișinău, unde Consiliul Municipal le-a pus la dispoziție o suprafață de teren corespunzătoare. Reprezentanții asociației i-au mai spus lui Gheorghe Flutur că doresc să ridice o biserică și în Transnistria, la Cocieri, în raionul Dubăsari, pe partea stângă a Nistrului, locul unde a început războiul din 1992. Totodată, ei au arătat că asociația pe care o reprezintă, cu aproximativ 33.000 de membri, își propune inițierea unui pelerinaj la monumentele și locașurile de cult ridicate de Ștefan cel Mare și că dorește sprijinul autorităților sucevene pentru această acțiune.
La Putna
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, le-a promis reprezentanților Asociației Veteranilor de Război din Chișinău că va discuta cu primarul capitalei R. Moldova, Dorin Chirtoacă, solicitarea lor de a ajuta la construirea unei biserici din lemn.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii