Dr. Adrian Streinu Cercel a declarat, ieri, la Suceava:

„Etnobotanicele, o nenorocire totală”

Prezent ieri la Spitalul Județean Suceava cu prilejul închiderii campaniei „Iubește fără riscuri”, secretarul de stat în Ministerul Sănătății dr. Adrian Streinu Cercel a declarat că, anual, în România, se cheltuiesc 45 de milioane de euro pentru tratamentul bolnavilor de HIV/SIDA, de aceea astfel de campanii sunt foarte importante pentru prevenirea maladiei. „Trebuie să înțelegem că prevenția e mult mai eficientă decât orice intervenție terapeutică, de aceea trebuie să facem corp comun și să înțelegem că avem o obligație majoră să educăm generația tânără și s-o menținem în condiții de sănătate foarte bune”.
 

Dr. Streinu Cercel a precizat că, începând din 1997, numărul pacienților noi cu HIV/SIDA a rămas constant în România, înregistrându-se între 250-450 de cazuri noi pe an. „În România sunt 10.500 de pacienți cu HIV/SIDA în viață, 8000 care vin regulat în secțiile de boli infecțioase pentru reevaluare, iar 7600 sunt în tratament”, a spus secretarul de stat. El s-a referit și la consumul de etnobotanice, din ce în ce mai frecvent în rândul tinerilor: „Au apărut etnobotanicele care sunt o nenorocire totală, mult peste ceea ce înseamnă moartea prin substanță albă. Un individ care începe să consume etnbotanice, după 3 luni de zile are 10% din creier ars. După primele 3 luni de zile începe să facă crize comițiale, crize de epilepsie, iar la 2 ani de zile moare cu tot creierul ars, prăjit, așa se cheamă în limbaj uzual. Mai mult decât atât, aceste etnobotanice asociază și transmiterea HIV”. Zece cazuri noi cu HIV/SIDA de la începutul anului, în județ Campania „Iubește fără riscuri” a fost lansată pe 14 februarie de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava, fiind cea mai amplă campanie de informare, educare și comunicare în domeniul prevenirii cazurilor de infectare cu HIV. Potrivit purtătorului de cuvânt al DSP, Adrian Popescu, campania a cuprins acțiuni de prevenire în școli, centre comerciale și discoteci, dar și sondaje de opinie în rândul elevilor, concursuri tematice și o caravană HIV/SIDA. Ea s-a desfășurat în municipiul Suceava, dar și în localități ale județului – Rădăuți, Dolhești, Șerbăuți, Marginea. Reprezentanții DSP consideră „mulțumitoare” rezultatele campaniei, precizând că tinerii s-au arătat interesați să primească informații și în mod special interesați de discuțiile mai puțin formale, a precizat directorul adjunct al DSP Suceava, dr. Cătălina Pascal. Ea a precizat că „tinerii au nevoie de cât mai multe informații”, chiar dacă nu prea știu să sintetizeze din mulțimea de informații care se găsesc, inclusiv pe internet, concluzia campaniei fiind că „educația și informarea au un rol major”. Totodată, dr. Pascal a mai spus că în timpul campaniei s-a insistat pe testarea gratuită care se efectuează la centrul din cadrul DSP și chiar „am avut succes anul acesta, fiindcă numărul celor care ni s-au adresat pentru testare a crescut cu 32%”. Potrivit datelor DSP Suceava, de la începutul anului și până la 30 iunie la Suceava s-au semnalat 10 cazuri noi de HIV/SIDA, dintre care un nou-născut din mamă seropozitivă și 9 adulți cu vârste cuprinse între 22 și 47 de ani, cei mai mulți având în istoricul bolii deplasări în străinătate. Tot în primele 6 luni, s-au înregistrat în rândul bolnavilor de SIDA și 4 decese. În județul Suceava sunt 183 de persoane seropozitive, dintre care 165 sunt în tratament. Campania „Iubește fără riscuri” s-a desfășurat în parteneriat cu Prefectura Suceava, Consiliul Județean, Inspectoratul Școlar Suceava, Primăria Suceava, Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului Suceava, Fundația Ana, Asociația Juventus, Asociația Red Ribbon Fălticeni, Societatea Doamnelor Bucovinene, AREAS, Spitalul Județean de Urgență. Reprezentanții acestor instituții și organizații au fost prezenți ieri la ultima activitate din cadrul campaniei, în frunte cu vicepreședintele CJ Vasile Ilie, subprefectul Angela Zarojanu, directorul medical al Spitalului Județean Suceava, dr. Doina Elena Ganea, șefa Secției de Boli Infecțioase, dr. Corina Stănescu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI