El a arătat că s-au făcut schimburi proporționale de teren între proprietari și Consiliul Local Șcheia cu suprafețe din pășunea comunală, iar ulterior nu s-a realizat o evidențiere strictă a izlazului comunal pe care nu se pot face puneri în posesie. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus că, în prezent, când se lucrează documentațiile de expropriere în vederea construirii șoselei de centură, a constatat că există persoane puse în posesie cu terenuri pe zona unde ar trebui să fie proprietatea privată a comunei Șcheia. „Am început verificările pentru fiecare poziție în parte să văd cum s-a intrat în posesie pe izlaz. Unde vom găsi ilegalități vom începe procedurile de anulare a titlurilor de proprietate, cu toate consecințele legale”, a spus prefectul. El a subliniat că persoanele care dețin legal terenul ce urmează să fie expropriat vor fi despăgubite la justa valoare și le-a cerut să nu împiedice lucrările de construcție a șoselei de centură, arătând că partea financiară va fi soluționată corect pentru fiecare proprietar în parte. „A bloca lucrările nu este o soluție”, a spus Popescu. El a subliniat că, potrivit noilor reglementări în domeniul exproprierii, partea financiară se discută după exproprierea în fapt. Prefectul a spus că o comisie numită de Ministerul Transporturilor urmează să stabilească valoarea despăgubirii, iar proprietarul poate să nu fie de acord cu aceasta, moment în care comisia va depune la Tribunal un proces-verbal în acest sens, iar instanța va numi o comisie de experți care va stabili suma de despăgubit. „Șoseaua de centură a Sucevei este o investiție importantă și nu trebuie să fie blocată”, a spus prefectul. El a subliniat că pe lungimea celor 12,4 kilometri de șosea de centură se expropriază 61,4 hectare de teren, fiind deja încheiată procedura de expropriere pentru 23,75 ha. Întreaga investiție este de 361 de milioane de lei, iar în prezent s-a executat 40% din lucrări, în valoare de 110 milioane de lei și au fost decontate lucrări în valoare de 88 milioane de lei. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a început, de ieri, discuții punctuale cu proprietarii de terenuri ce urmează să fie expropriate pentru construcția șoselei de centură a municipiului Suceava, iar unii dintre ei i-au sesizat că s-au făcut ilegalități la punerea în posesie a unor proprietari în urma unor schimburi de teren cu comuna Șcheia, făcute în perioada 1998-2002. Câteva sute de proprietari de terenuri din comuna Șcheia, care au proprietăți pe traseul șoselei de centură a municipiului Suceava aflată în construcție, au amenințat, luni, cu blocarea proiectului dacă nu primesc despăgubiri juste, arătând că prețul de 1,23 lei/mp este “bătaie de joc”. Lucrările la ruta ocolitoare a municipiului au început la sfârșitul anului 2008, iar, potrivit proiectului, urmează să fie încheiate în 2011.
În zona șoselei de centură
Se pare că se va ajunge chiar la anularea unor titluri de proprietate ! Aplicarea Legii fondului funciar s-a făcut „mai mult sau mai puțin legal”. Asta a constatat prefectul județului, Sorin Arcadie Popescu, după ce ieri a început verificarea actelor de proprietate deținute de unele persoane ce au terenuri în comuna Șcheia în zona șoselei de centură, ca urmare a sesizărilor primite.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii