Încă o dată cu pluta pe apele Bistriței (IV)

Mâncare pregătită pe plută

Pe plută a fost un sălcier, din lemn de tufă de alun, în care călătorii de pe plută și-au pus bagajele, hainele. Tot pe plută a fost făcută o vatră din lemn pe care au fost puse lespezi și pământ, iar deasupra o cujbă în care s-a agățat ceaunul în care a fost făcută mămăliga.
 

„Pe lemn punem lespezi, apoi punem pământ ca să nu se strice lemnele din plută. Apoi punem lemne mărunte care vor arde pentru a face mămăliga. Când se plutărea, plutașii își luau sacul cu făină pentru mămăliguță, sare, lapte, brânză pentru că uneori mergeau câte 2 – 3 zile” ne-au spus plutașii despre focul de pe plută. În prima zi, la masa de prânz de pe plută s-a mâncat mămăligă cu brânză și ochiuri. Amintiri de pe vremea plutăritului În timpul călătoriei cu pluta, pentru a îndepărta emoțiile, Constantin Cojocaru le-a povestit celor aflați pe ambarcațiune și câteva întâmplări trăite de el în călătoriile pe Bistrița. „De aceea plutașii aveau obiceiul de a intra în dialog cu oamenii de pe mal pentru a trece timpul mai ușor. Pluta era foarte aproape de șosea, iar pe șosea mergea o femeie care torcea, pentru că la noi femeile obișnuiau ca atunci când mergeau până în satul vecin să toarcă sau să tricoteze. Femeia era la 40 de ani, eu aveam 17 ani. Unchiul meu îmi spune să întreb femeia dacă nu vrea să se sfădească cu mine: – Leliță nu vrei să ne sfădim? – Da de ce dragul mamei? Ce avem de împărțit? Eu încep să-i pun câteva întrebări mai cu substrat, femeia începe să-i facă morală unchiului meu, că nu știe să mă educe. Până la urmă s-a înfuriat, a aruncat furca și fusul, s-a repezit la prima movilă de pietre, s-a aprovizionat cu pietre și a început să ne bombardeze. Noroc că nu avea precizie că altfel eram cu capurile sparte. Între timp pluta s-a îndepărtat de drum în blestemele ei. Nu am mers mai mult de doi kilometri și găsim o „închisoare”. De obicei plutașii care nu-și făceau vatră pe plută își luau un sac cu făină. Și cum la închisoare puteai sta de la câteva ore la câteva zile, te duceai la prima casă și spuneai: –Lelițo dă-mi un ceaun să fac mămăligă. Unchiul îmi spune: Costică ia sacul cu făină și du-te și fă mămăligă. Iau sacul în spate, ies din apă, prin spatele grădinii ajung la o poartă și strig: – Leliță! La a treia strigătură iese femeia. Nu-i venea să-și creadă ochilor. Și atunci și-a strigat bărbatul: Gheorghe! Eu am întins-o la fugă spre plută. Păcat că nu a fost un arbitru să cronometreze, că mai avea România un record mondial”. Nu va fi ultima plută pe Bistrița Prin această acțiune, profesorul Constantin Cojocaru, autorul cărții „Plutașii de pe Bistrița”, și-a dorit să aducă un omagiu tuturor plutașilor de pe Bistrița, ajutat fiind – cum am notat deja – în organizarea evenimentului-simbol de Regia Națională a Pădurilor „Romsilva”, prin direcțiile silvice din Suceava și Neamț Profesorul Constantin Cojocaru ne-a spus că – deși nu se poate reveni la transportul lemnului pe apă pentru că sunt baraje pe Bistrița, este greu să găurești fiecare lemn la fiecare capăt, să legi pluta pentru a merge 60 de kilometri, după care ajungi la un baraj pe care nu-l poți depăși – plutăritul în scop turistic este o alternativă pentru turismul din Bucovina. „În aval de haitul de la Zugreni, 60 de kilometri s-ar mai putea organiza acum primăvara, când este apă mai multă sau când plouă, plutărit. În momentul de față nu mai există acele haituri sau stăvilare și din această cauză nu mai putem da drumul la plute. Aceasta însă nu va fi ultima plută. Sper să facă cât mai mulți plute pe acest traseu în scop turistic”, a precizat profesorul Cojocaru. Sâmbătă, după ce au ajuns la Poiana Teiului, cei trei bătrâni plutași, ale căror nume îmi permit să le reamintesc – Gavril Cîrjă, Gheorghe Marin și Aurel Buzdugan, cărora li s-a adăugat al patrulea, inițiatorul aventurii, Constantin Cojocaru, au spus că „nu degeaba au așteptat peste 40 de ani să mai prindă măcar o cursă pe Bistrița”. Și minunea s-a întâmplat, nu la ideea localnicilor, ci mai degrabă a unui francez. O idee care a fost pusă în practică de Constantin Cojocaru, dar care nu s-ar fi realizat fără sprijinul Regiei Naționale a Pădurilor. O idee apreciată de turiștii francezi aflați pe plută și care, așa cum au spus chiar ei, „ar putea deveni punctul de atracție al turiștilor, mai ales a celor străini, care vin an de an în Bucovina”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: