Fermierii suceveni nu mai doresc primele pe cap de ovină sau caprină

> Mai sunt două săptămâni până la expirarea termenului-limită și doar câteva zeci din cei peste 1200 de crescători au înaintat solicitări la APIA > Anul trecut, la această formă de sprijin financiar, crescătorii au primit 40 lei de fiecare oaie sau capră
 

Crescătorii de ovine și caprine din județul Suceava nu se îngrămădesc să ceară primele pentru oile și caprele deținute. Cu toate că mai sunt doar două săptămâni până la expirarea termenului limită de înaintare a dosarelor, foarte puțini fermieri au trecut pragul Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură. Angela Coroleucă, directorul executiv al instituției sucevene, spune că numai câteva zeci de fermieri au venit să depună solicitările, un număr mic, dacă se ține cont de faptul că, în 2010, circa 1200 de crescători au beneficiat de sprijinul financiar al statului. Angela Coroleucă reamintește că, până pe 15 iunie, crescătorii de ovine și caprine pot solicita plata națională directă complementară pentru sectorul zootehnie. Pentru a intra în posesia primei pe cap de animal, solicitanții trebuie să se prezinte la Centrul Județean al APIA Suceava sau la centrele locale de care aparțin, respectiv la cele de la Fălticeni, Gura Humorului, Siret, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Vicovu de Sus sau Botoșana. Prima pe cap de ovină sau caprină se acordă pentru femele, efectivul din exploatație trebuind să fie de minimum 50 de ovine și 25 de caprine care au împlinit vârsta de cel puțin 1 an până la data de 31 martie a anului în care este înaintată solicitarea. Este obligatoriu ca efectivele de femele să fie înscrise în Registrul național al exploatațiilor, să fie menținut în exploatație până la data de 31 august 2011, iar cererea să aibă viza asociațiilor crescătorilor. La dosar, fermierii trebuie să depună copie după actul de identitate sau certificatul de înregistrare; dovada înscrierii în evidența APIA, cu cod unic de identificare, dacă este cazul, precum și extrasul de cont. În campania din 2010, beneficiari au fost 1179 de deținători ai 14.658 de ovine și 137 de proprietari de caprine, cu 7.319 de animale din această specie. Anul trecut, la această formă de sprijin financiar, crescătorii au primit 40 lei de fiecare oaie sau capră.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: