A fost odată ca niciodată (III)

125 de ani de la prima aprindere a luminii electrice în Bucovina Perfecționarea personalului tehnico-ingineresc a început prin conferințele tehnice organizate în întreprindere încă din 1970. Fiecăruia dintre ingineri îi venea rândul să prezinte în fața celorlalți colegi o temă pe care el o aprofundase și de multe ori discuțiile erau antrenante și stimulative.
 

Au început să apară și buletine informative în care erau prezentate lucrările mai deosebite și se anunța programul pentru următoarele conferințe tehnice. De aici și până la începerea organizării de sesiuni de comunicări tehnico-științifice, drumul a fost scurt. Ajunsesem ca, începând din 1973, din doi în doi ani, la IRE Suceava să se desfășoare sesiuni de comunicări la care să participe reprezentanți ai institutelor de cercetări și proiectări din Ministerul Energiei Electrice (ISPE, ICEMENERG), din facultățile de energetică de la institutele politehnice București și Iași în special, din compartimentele tehnice ale Centralei Industriale de Rețele Electrice și ale Ministerului Energiei Electrice. Li s-au alăturat apoi și specialiști din alte institute de studii și proiectări aparținând altor ministere (ICPE; IPTc, Institutul Central de Informatică). Datorită prezenței atât de multor asemenea oameni de valoare din domeniu, se ajunsese practic ca la aceste sesiuni să se facă un schimb foarte fructuos de idei și să se contureze contracte de cercetare în care tematica rezulta chiar din dezbateri. Ca o recompensă pentru nivelul atins la sesiunile noastre de comunicări, Comitetul Național al CIGRE (Conferința Internațională a Marilor Rețele Electrice) a stabilit ca, în 1982, la noi să aibă loc reuniunea Comitetului pentru Stații de Transformare, la care au participat specialiști de talie internațională din 14 țări ale lumii. Inginerii și tehnicienii din întreprindere, mulți dintre ei absolvenți și ai unor cursuri postuniversitare pe specialități tehnico-economice, erau prezenți cu lucrări de mare interes și noutate la sesiunile de comunicări organizate de Centrala Industrială, de ISPE, ICEMENERG sau facultățile de energetică. Ajunsesem să deținem o importantă pondere în lista lucrărilor incluse în programul acestor manifestări. Astfel s-a asigurat învățământul continuu al cadrelor cu pregătire superioară, dar și o participare efectivă a tuturor la conturarea unor soluții din domenii de vârf ale sectorului și la modernizarea sistemului energetic național. Începută inițial prin cursuri de minim tehnic pentru economiști și, respectiv, cursuri de minim economic pentru ingineri și tehnicieni, lărgirea orizontului de cunoștințe și în domenii din afara strictei specialități a fiecăruia a continuat cu formarea unor adevărate echipe multidisciplinare mai ales din 1970 atunci când, în întreprindere, au apărut și specialiști în electronică și telecomunicații și apoi în informatică și știința calculatoarelor. Așa s-a putut ajunge în final, la IRE Suceava, la elaborarea sistemului informatic integrat de conducere a unei întreprinderi de rețele electrice și la teleconducerea cu calculator de proces a primei stații de transformare din sistemul energetic național. La probele de punere în funcțiune a stației de transformare 750/400 kV de la Isaccea, specialiștii de la Suceava în materie de PRAM și teleconducere, sub conducerea ing. Demostene Turculeț, au fost parteneri respectați ai specialiștilor sovietici, care au căpătat încredere în ei. Un aspect important avut în vedere în activitatea de personal a fost acela care se numește pe scurt împletirea cunoștințelor profesionale cu cele de cultură generală. Chiar și în facultăți, dar mai cu seamă în școlile profesionale, în școlile de maiștri și cele postliceale au lipsit cu desăvârșire din programul de pregătire ore destinate dobândirii unor cunoștințe în domeniul artei și muzicii ca un minim necesar de cultură generală. Se pune de multe ori întrebarea și acum: cine are dreptul să-i văduvească pe atât de mulți oameni care termină aceste școli de un minim de cunoștințe de cultură generală? Se simt oare vinovate aceste școli de faptul că o mulțime de absolvenți ai lor nu intră niciodată la vernisajul unei expoziții sau, pur și simplu, într-o galerie de artă? Dar pentru faptul că o mulțime de asemenea oameni nu intră niciodată într-o sală de concert ca să audă cele mai frumoase piese de muzică clasică pe care le-au creat marii compozitori ai lumii Bach, Beethoven, Ceaikovski, Enescu? Acești oameni se simt frustrați pentru totdeauna, fără vina lor. Întreprinderea are obligația să suplinească ceea ce școala nu a făcut, tocmai pentru ca acest sentiment de frustrare să dispară. Timp de un an și jumătate, în cea mai mare sală pe care întreprinderea o avea la Suceava, s-au ținut, de două ori pe lună, la sfârșitul orelor de program, cursuri de inițiere în pictură. Un critic de artă de la Muzeul Județean a început lecțiile și proiecțiile cu prezentarea picturilor găsite după mii de ani în peșterile de la Altamira și a parcurs apoi toate etapele din istoria picturii, de exemplu, cu celebra perioadă a Renașterii, cu perioada în care s-au format și marii noștri pictori Nicolae Grigorescu, Andreescu, Tonița, Luchian și a continuat cu perioada impresionismului, post-impresionismului până la pictura din zilele noastre. Atât de bine au fost prezentate aceste adevărate lecții, încât numărul de participanți devenea din ce în ce mai mare și cuprindea și electricieni, și maiștri, și funcționari, și ingineri. La vernisajul unei prime expoziții de pictură care a avut loc chiar sala unde avuseseră loc conferințele nu mai găseai loc să intri! Am văzut cum la o librărie din apropierea sediului întreprinderii oamenii noștri își cumpărau albume de artă pentru ei și familiile lor. Sintagma “meci-bere-mici” primea o grea lovitură, mai ales în rândul muncitorilor. Într-o altă perioadă, tot de un an și jumătate, au avut loc în întreprindere cursurile de inițiere în domeniul muzicii clasice. O doamnă profesoară, absolventă de Conservator, a predat la IRE lecții începând de la muzica preclasică și trecând apoi prin toate etapele, prin opera marilor compozitori, până a ajuns la muzica simfonică din zilele noastre. Se făcea o prezentare cu discuri, aveam avantajul unei perfecte sonorizări datorită specialiștilor noștri în electronică și telecomunicații și începusem să avem și participanți din alte întreprinderi, iar sala mare a între-prinderii devenea neîncăpătoare. Rezultatul? Bilete din ce în ce mai multe cumpărate la concertele care se prezentau de către orchestre ale Filarmonicii din Iași sau la recitalurile de pian ori de vioară susținute de maeștri ai genului. În aceeași sală a întreprinderii au fost invitați scriitori care veneau la Suceava pentru a-și prezenta cărțile și pe care noi îi invitam și la întreprindere, pentru a beneficia cât mai mulți dintre salariați de prezența lor. Pe mulți dintre ei ni i-am făcut prieteni. Îi amintesc pe acad. Eugen Simion și pe scriitorul-istoric Dimitrie Vatamaniuc, care în acea perioadă lucra la editarea operei integrale a poetului național Mihai Eminescu. Mulți dintre actorii care veneau la Suceava cu diferite spectacole nu scăpau de răpirea la IRE – cum spuneau unii dintre ei – și ne delectau cu replici din rolurile lor, cu recitări și cu momente care de multe ori se transformau într-un dialog foarte plăcut. Amintesc de întâlnirile cu Ion Caramitru, cu Marin Moraru, cu Florin Piersic, cu Draga Olteanu, cu Mișu Fotino. La Suceava, Ion Caramitru a recitat pentru prima dată în România (așa ne-a declarat chiar dânsul) poezia „Doina” a lui Mihai Eminescu. Venise pentru sărbătorirea zilei de naștere a marelui poet la 15 ianuarie la Suceava și, bineînțeles, nu a scăpat să-l aducem și la noi. De altfel, la 15 ianuarie, în fiecare an, fără nicio excepție, erau prezenți în sala mare a întreprinderii actori de la Teatrul Național din Iași și de la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani, care ne delectau cu talentul lor recitând din poeziile lui Eminescu. I-am avut tot acolo invitați și pe Nicu Alifantis și pe alți chitariști care erau cunoscuți ai Mihaelei Popescu, cântăreață de muzică folk care a fost o perioadă și salariată a noastră. Deosebit de interesante erau întâlnirile cu istoricii care veneau deseori la noi și ne împărtășeau câteodată și informații mai puțin „oficiale” despre evenimente care erau prezentate într-un anume fel în manualele școlare și cărțile editate pe atunci. Cel mai adesea îl aveam invitat pe profesorul Mihai Iacobescu, doctor în istorie, un foarte bun cunoscător al istoriei Bucovinei. Dânsul ne aproviziona și cu “cărți rare” de istorie (îmi amintesc de „Yalta – Crucificarea României”), organizând în oraș un adevărat samizdat. Îmi amintesc de întâlnirea cu profesorul Alexandru Zub, actualul director al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” de la Iași, care fusese deținut politic. Fusese, dragă Doamne, reabilitat, dar chiar dacă primise dreptul să predea în învățământ, era în continuare urmărit și bineînțeles că a trebuit să dăm explicații (n-ați găsit pe altcineva?) la secția locală de propagandă a partidului. Important este că oamenii din întreprindere gustau aceste adevărate evenimente culturale, iar și mai important este că după un număr de ani de asemenea acumulări toți și-au lărgit mult orizontul de cunoaștere și au devenit mai buni, mai prieteni între ei, mai eleganți și mai atenți în comportarea cu abonații și, în general, cu oamenii din jur. Ing. OVIDIU MUSTAȚĂ, fost director al IRE Suceava

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: