Primarul din Preutești, reclamat de locuitorii din Arghira

Prefectura județului Suceava a anunțat că se va sesiza în cazul semnalat în localitatea Arghira, urmând ca la fața locului să fie realizată și o anchetă, după ce mai multe zeci de cetățeni din satul amintit, care e parte din comuna Preutești, au reclamat nereguli grave ale autorităților locale.
 

Reclamanții susțin că deciziile primarului din localitate au condus la perturbarea serioasă a procesului de învățământ, după ce au fost puse în posesie o serie de persoane cu teren ce aparținea școlii. Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ovidiu Milici, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că 40 de localnici din Arghira au semnat o petiție adresată deputatului din colegiul lor, Cătălin Nechifor, președinte al PSD Suceava, în care semnalau că primarul comunei Preutești, Alexandru Anița, a pus în posesie o familie pe o suprafață de zece ari de teren din perimetrul școlii din Arghira. Milici a menționat că primarul nu este la prima acțiune de acest gen și că ar fi împroprietărit mai multe persoane pe o suprafață de 5 hectare, teren care era livada unității școlare. El a mai spus că, potrivit sesizării localnicilor, amenajarea de șantier pentru firma care lucrează la introducerea rețelelor de apă și canalizare a fost amplasată tot lângă școală și că activitatea didactică, în special a elevilor din ciclul primar, este perturbată de zgomotul utilajelor și de limbajul folosit de muncitori. Prefectul Sorin Arcadie Popescu a anunțat că sesizarea cetățenilor din Arghira va fi verificată de angajații Prefecturii, în cel mai scurt timp.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI