În contracurent

De la Boc-ul dlui Paler, la eroul salvator

Între „Boc”-ul văzut de dl Paler ca papagal, megafon, simbol al obedienței, supravalet ori unitate de măsură a politicianismului autohton și actualul prim-ministru, prezentat ca erou național, evoluția e plină de promisiuni deșarte. Azi dascălii sunt convinși că Partidul Domniei Sale și dl Băsescu i-au folosit ca masă de manevră, (re)ajungând la putere prin înșelătorie și șantaj.
 

Cablogramele ambasadei americane ne arată limpede că atât înalții lideri PDL, cât și dl președinte fuseseră atenționați încă din 2008 că urmează criza și recesiunea, dar au ascuns adevărul cu bună-știință pentru a nu pierde alegerile. Dacă nu i-ar fi momit pe bieții dascăli cu 50% și pe sărăceni cu găleți portocalii, rezultatele ar fi fost cele firești, iar aleșii ar fi pus umărul cu toții la ieșirea din criză. Numai că dezmățul bugetar a continuat încă un an, în care au umblat cu pomeni după voturi, doar-doar vor câștiga al doilea mandat pentru dl Băsescu. Au câștigat, dar prețul plătit e tragic. Relansarea economică întârziase mai bine de un an și piețele produselor noastre se prăbușiseră. La fel și consumul. S-au speriat, neștiind ce să facă. Au urmat împrumuturi înrobitoare de la FMI și, ceea ce era de presupus, potopul tăierilor de peste tot, salarii, ajutoare sociale, învățământ, sănătate… Din grandomanie și inconștiență, au crescut bugetele pentru bunuri de lux, servicii secrete, s-au înmulțit peste poate aparatcicii guvernamentali. Nu mai coboară din limuzine scumpe și elicoptere. Comedia asta grotescă, vorba pe nedrept uitatului Octavian Paler, nu putea continua decât în aceeași notă, iar minciuna și manipularea ni se servesc zilnic. N-avem fonduri de pus pe picioare agricultura și industria, nici pentru învățământ, sănătate, asistență socială, dar ne împrumutăm și le risipim pe săli de sport, gondole, pârtii de schi și parcuri comunale. Concomitent, ticsim mass-media cu știri despre reforme radicale, de sus până jos, dar, în fapt, în afara politizării funcțiilor, a șomajului și a curbelor de sacrificiu nu se întâmplă mai nimic. După accederea la guvernare, mai cu seamă după câștigarea celui de-al doilea mandat prezidențial, au apărut două Românii paralele, una portocalie, în care mai bine de atât nu se poate, deoarece așa au hotărât măriile lor, și alta reală, cu zeci de mii de firme falimentate, cu spectrul sărăciei amenințând mai bine de 30% din populație și amputări salariale imposibile într-o țară democratică. De foame și sărăcie se îngrămădesc românii la promoții în hipermarketuri, nu din proastă creștere, cum ne tot îndoapă oficinele portocalii. Pentru că poporul avea nevoie mereu de circ, s-au inventat lupte grele pe care Executivul le dă împotriva corupției și a hoției, iar servitori preaplecați dintre justițiari și din presă au dat drumul dosarelor grele: furtul petrolului din Marea Neagră, platou abia recâștigat la Haga, autori Tăriceanu, Patriciu. Nicio dovadă. Reîncălzirea periodică a ciorbei mătușii Tamara – Năstase. Fără succes. A picat de fazan Voicu… Cum zăngănitul a 2-3 cătușe nu mai făcea cine știe ce impresie, s-au adus elicoptere de pe vremea lui Ceașcă pline ochi de vameși arestați în zori. S-a spart și buboiul cu averile liderilor sindicali umflați cu pompa TV. Din cauza lor o duc greu sărăcenii. Spectacolul acesta penibil însă nu mai ține, așa că s-a declanșat furtuna WikiLeacs. Alt fiasco. Artileria grea a purtătorilor de mesaj portocaliu din talk-show-uri s-a rebegit, nu mai are muniție, de aceea, periodic, intervine în război însuși dl Boc, salvatorul. Înălțat pe cal alb, face praf gogoașa Uniunii Social-Liberale fiindcă a devenit socialistă. E cu atât mai filorusă, antinațională, coruptă, ipocrită cu cât PDL scade în sondaje. Da, capra vecinului își va da duhul căci liberalii s-au „diluat definitiv în stânga comunistă”. Încă o victorie à la Pirrhus. „S-au separat apele” în politica românească. Viitorul va fi portocaliu. Noi, scepticii lui Paler, rămânem mereu de căruță.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: