Continuarea consolidării podului de pe Suceava, amânată din cauza contestației

➢ Municipalitatea vrea să ia 3,7 milioane lei din cadrul proiectului POR și să caute și alte surse de finanțare
 

Cea de-a doua etapă de consolidare a podului rutier de peste râul Suceava, din preajma Bazarului sucevean, nu poate demara încă. Aceasta, întrucât fondurile necesare urmează a fi luate din suma alocată în cadrul proiectului de modernizare a magistralei rutiere care străbate reședința de județ, precum și a 14 artere principale ale urbei. Prima etapă a lucrărilor, adică cea de recuperare a piciorului de pod cu probleme, a fost dată gata încă din urmă cu mai bine de 2 luni, după care au urmat intervenții la arcade și repararea trotuarului de pe sensul de mers dinspre centrul Sucevei înspre cartierul Burdujeni. „Între timp s-a lucrat la faza de consolidare a arcadelor și repararea trotuarului afectat, astfel încât acesta din urmă să poată fi circulat. Pentru etapa a doua, avem bani în cadrul proiectului POR pentru modernizarea a 14 străzi și a arterei principale din municipiu. Ne vom folosi de aici de 37 de miliarde de lei vechi și sperăm să mai atragem și alte fonduri”, a declarat edilul-șef Ion Lungu. Proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere în cauză a fost ținut însă în loc de contestația făcută la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor de către unul dintre competitorii la licitația de atribuire a execuției, precum și de o acțiune în instanță a Primăriei municipiului Suceava. Lucrările de reparații la podul rutier de peste râul Suceava, amenajare care face legătura între cartierul Burdujeni și restul reședinței de județ, au demarat pe 17 octombrie 2010, prima etapă încheindu-se în martie 2011. Constructorul este SCCF Group Colas Iași, cea de-a doua etapă a intervențiilor fiind prevăzută, inițial, a începe odată cu desprimăvărarea. Ultimele lucrări ar include, printre altele, consolidarea infrastructurii și alinierea la calea de rulare a porțiunii încovoiate a podului. Conform studiilor, de vină pentru cedarea pilonului podului rutier, recuperat deja, au fost viiturile de pe Suceava din anii 2008 și 2010.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: