30% plus zăhărelul

Am aflat de curând că, în urma unui experiment simplu (realizat, altfel, în scop de divertisment), s-a (re)dovedit că toleranța față de durere e mai mare în caz că subiectul are voie să înjure. Pe de altă parte, știam că un psihoterapeut care lucrează cu un ins netolerant la frustrare, are în vedere, mai întâi, dacă este posibil, modificarea realității care provoacă frustrarea aceluia, iar dacă așa ceva este de neînchipuit, încearcă să redefinească în comun cu subiectul trebuințele și dorințele acestuia, încearcă să intervină asupra sistemelor de recompensă etc.

 

Dar mă întorc la durere. În medie, un ins oarecare suportă cu 30% mai bine (sau mai mult) durerea dacă poate să înjure. Și ce-i cu asta?! Probabil că s-ar putea proba (sau chiar se probează?), îmi spun, că un sistem politic și administrativ insuportabil ori o stare economică proastă sunt mai ușor acceptate dacă ți se permite – măcar – să (le) înjuri. Să le comentezi, să le critici, să le bârfești. Ți-ar fi și ție, și lor de ajutor. Însă poate că doar preț de 30%. Vedeți dvs., psihoterapeutul ar recomanda, în exercițiul nostru, ca mai întâi să se îndepărteze stimulul care generează durerea. Dar dacă nu se poate? E de rău, e foarte de rău! Dar cu frustrarea e mai simplu. Dacă nu se poate modifica realitatea, ești învățat să-i ceri mai puțin. Eventual, de ex., să mănânci mai puțin, să te îmbraci mai prost, să lucrezi mai mult, d-astea. Iar pentru la anul ți se promite zăhărelul. Iar dacă mai și poți înjura din când în când, chiar că e ca lumea!