Cum a văzut Vasile America…

Cum care Vasile?! Vasilie Andru de Mușenița, înțeleptul. Nu te duc cu vorba, iată cum a văzut-o…

 

America jună & Evropa bătrâioară America rămâne și astăzi, în continuare, un mit. Când mă întâlnesc la New York cu emigranții români, le reamintesc că ei trăiesc în miezul unei legende. Trăind acolo, ei au tendința să uite asta, căci mitul, servit zilnic la masă, devine supa cotidiană, devine rostogolire cotidiană spre același neant cenușiu. De aceea înțeleptul se oprește din „rostogolire” de patru ori pe zi (trei minute) și ia cunoștință de puținul real din multa iluzie. Da, le reamintesc că ei trăiesc într-o legendă, căci ei uită asta. Când vii de departe, în America, vezi că totul acolo este diferit, e ridicat la putere, este intens. Știi, și cerul e altfel, și apusurile de soare sunt altfel la New York, au o notă de ireal; și ai acel sentiment de „ca și cum ar fi”. Psiho-istoric privind, îți vine să zici că Dumnezeu a făcut un experiment particular cu omenirea acolo. Și totul în viteză… Imperiul american s-a făcut cu aceeași viteză cu care s-a făcut imperiul lui Alexandru Macedon. Și apoi, acest imperiu american s-a legiuit, s-a gospodărit la perfecție precum imperiul roman. Asta-i paradigma. Și totul în mare viteză! Viteza este legea acestei civilizații: viteza tinereții sau poate a presimțirii că sfârșitul e pe aproape… Cultul libertății Cultul libertății este prima valoare americană. Grație libertății s-au constituit ca o națiune mare. Ei se fălesc și astăzi că grație libertății s-au constituit ca o națiune mare și că astăzi arată lumii o democrație exemplară. Nu perfectă, nu. Dar exemplară. Aproape la fel de reală ca democrația indiană! De când erau colonie engleză, sau franceză, sau spaniolă, ei, americanii, au început școala dură a libertății. Școala libertății începe cu sclavia. Dar ei au absolvit-o măreț, de aceea ei vor fi mai liberi încă multă vreme, poate chiar 100 de ani de aici înainte… dacă planeta mai ține până atunci. Că uneori noi realizăm premisa unei longevități umane de 100 sau 200 de ani, uitând că nu doar individul, dar și planeta Pământ are nevoie de longevitate… Am văzut frică… Eu am văzut în America și multă frică. Democrația lor are și ceva stresant, și chiar implică autoconstrângere. Acolo nu există politică coercitivă, dar autoconstrângere există. Conștiința legii este aproape terorizantă. La unii este liber integrată, la alții e obsedantă. Unul spune: „Nu calc pe linia continuă a drumului, pentru că legea e dură, mă înhață!”. El nu spune: „pentru că așa e logic, pentru că așa e sănătos”. Legea acolo nu se discută. Există o poliție de un profesionalism perfect. Da, există o frică americană, o prudență față de sistem, dar și față de semen. Zâmbetul de protecție Acolo se zâmbește mult, peste tot. Am stat să văd: zâmbetul mi se adresează totuși mie, e semn de simpatie? Ești tentat să crezi că acele zâmbete au valoare afectivă. Nu, nu sunt afecte, ci sunt defense. În India o fată îți zâmbește solemn, ca și cum așteaptă s-o ceri în căsătorie; rusoaica îți zâmbește seducător… Iar în anecdotele cu „Maria și Ion”, Maria zâmbește în semn că Da, treci omule la acțiune! Americancele zâmbesc mult, tot timpul, dar asta nu înseamnă ceva afectiv, ceva de relație personală, ci este zâmbet de protecție ca și cum ar zice: „Zâmbesc ca să nu-mi dea cu ciomagul în cap, zâmbesc ca să nu mă suspecteze de ostilitate, să nu scoată pistolul. Zâmbesc ca să mă apăr, să scap de el. Zâmbesc și fug”. – Pleșu zice să ne expunem cu părțile mai moi, mai vulnerabile. Și vom câștiga benevolentia partenerului… – Da, asta-i minima moralia (râs), nu-i o realitate americană. Ei bine, acest dedesubt, care este frica, nu împuținează democrația, nu anulează dreptul la autoflatarea dumnealor… cum că sunt total liberi…, ci poate le reglează. Pe ansamblu, este statul cu o rânduială foarte bună. Te miri cum este ținută în armonioasă îmbinare o masă vastă de oameni, așa de eterogenă…, pestriță.