La străzile din Suceava stricate de firmele ISPA

Amenzi și pentru reparațiile de proastă calitate

➢ „Se lucrează la refacerea carosabilului, dar lucrările nu sunt de cea mai bună calitate, în special pe unele porțiuni”, a declarat primarul Ion Lungu
 

Societățile care au intervenit la reabilitarea sistemelor de alimentare cu și apă și de canalizare, în cadrul programului ISPA, ar putea fi amendate și pentru proasta calitate a lucrărilor de aducere la starea inițială a infrastructurii rutiere afectate. Șeful executivului local, Ion Lungu, a remarcat, la comandamentul de ieri, că muncitorii lucrează în ritm corespunzător, însă, pe anumite porțiuni, asfaltarea nu se face „gospodărește” și în conformitate cu normativele tehnice. Primarul le-a pus în vedere executanților că, în cazul în care nu-și revizuiesc atitudinea, vor fi amendați. Constructorii primesc această somație după ce, pe motiv de amânare repetată a demarării asfaltării, au fost sancționați de inspectorii administrativului sucevean. Astfel, consorțiul TMUCB &Energ Termorom a fost „taxat” în 3 zile consecutiv, iar Pfeiffer a primit doar o amendă, valoarea unei singure sancțiuni contravenționale fiind de 2500 de lei. „Cred că este un pic mai bine, s-a lucrat la refacerea carosabilului, dar lucrările nu sunt de cea mai bună calitate, în special pe unele porțiuni. Ca atare, am atras atenția constructorilor să revină, să refacă punctele în care sunt observații din partea Primăriei și, de asemenea, să finalizeze, așa cum s-au angajat prin graficele de lucrări, în luna martie, pentru că nu mai avem de gând să mai acordăm nicio prelungire. Am avut discuții cu conducerile centrale ale firmelor, deoarece reprezentanții de la Suceava transmit șefilor că totul este în ordine, or nu-i chiar așa. Totuși, cred că până la finele acestei luni vor încheia lucrările de reparare a străzilor”, a declarat ocupantul fotoliului din Areni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: