Puncte... de vedere

Umilință în țara mea

De astăzi înainte nu ar trebui să mai avem complexe în ceea ce privește încălțămintea purtată Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI, a demonstrat clar că n-are importanță cât de rupt îți e pantoful. Singurul lucru care contează este să economisești cât mai mult.
 

Tehnica domnului Franks de a transmite mesaje subliminale poporului român va avea astfel efectele scontate. Încetul cu încetul, am putea afla că și spălatul este un lux, ne vom pieptăna din ce în ce mai rar pentru a proteja periile de păr, vom mătura pe sărite pentru că aspiratoarele sunt doar pentru snobi, în concluzie vom umbla peticiți în coate pentru că așa s-a dat tonul de la București. Jeffrey Franks a demonstrat clar că imaginile sunt aproape întotdeauna înșelătoare, că dincolo de ceea ce vedem este întunericul găunos ori poate prăpastia care ne așteaptă. Mă gândesc la femeile îngrijite din Rădăuți, la bărbații eleganți care nu ar insulta asistența apărând în haine ponosite. Zi de zi ni se inoculează ideea că am fi un popor de mitocani, de cerșetori hăituiți prin Europa. În realitate ne-am lăsat pervertiți de națiuni spilcuite pe dinafară, de culturi vulgare și fără de valori morale. Ne trăim libertatea într-o cușcă despre care am crezut naivi că va fi palatul nostru de cleștar. Nimeni nu se mai revoltă, nimeni nu mai dă semne de protest. Umilința este lecția pe care Jeffrey Franks ne-a predat-o cu vârf și îndesat. Iar noi am tăcut și am învățat-o…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: