Nechifor despre alegerea lui Boc:

„PDL și-a ales președinte un fost activist UTC”

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, a ținut să minimalizeze importanța primei Convenții naționale a PDL, spunând că de fapt PDL și-a ales în funcția de președinte al partidului un fost fruntaș UTC-ist, care este „o relicvă a comunismului” în blană de popular de dreapta.
 

Într-un comunicat de presă remis redacțiilor din Suceava, redactat sub forma unei telegrame de felicitări din perioada comunistă, deputatul PSD se adresează lui Emil Boc, cu formularea „mult iubite și stimate președinte” și explică, în mod ironic că realegerea acestuia în funcția de președinte al PDL a fost așteptată cu sufletul la gură de milioanele de români și deschide calea pentru noi progrese și dezvoltarea multilaterală a țării noastre. „Împliniri noi, fabrici și uzine, patinoare și săli de sport în satele depopulate, închiderea spitalelor și disponibilizarea a zeci de mii de profesori și polițiști sunt câteva din proiectele pe care Partidul Democrat Liberal, sub atenta supraveghere a mărețului nostru conducător, Traian Băsescu, le vor aduce în viața românilor”, se spune în scrisoarea semnată de Cătălin Nechifor. El a mai subliniat că a folosit acest mod de adresare, fiind convins de faptul că Emil Boc îl înțelege, în consecventa sa trecere de la fruntaș UTC-ist la lider de dreapta și la președintele reales, culmea chiar de la primul congres. „Domnule Boc, sunteți o relicvă a comunismului și oricât veți încerca să vă coafați în blană de popular de dreapta, nu ați reușit să îi convingeți nici măcar pe cei pe care i-ați mituit cu fonduri guvernamentale să vă voteze. Ați reușit, în schimb, să îi lăsați pe pedeliști să voteze în final o moțiune, după ce la ultimele moțiuni de cenzură ați lipsit toți parlamentarii PDL în bancă”, a mai transmis prin telegramă Cătălin Nechifor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: