Ieri, catolicii suceveni au sărbătorit Hramul Bisericii „Sf. Nepomuk”

15 preoți din Decanatul de Bucovina și sute de credincioși catolici din întreg județul au participat la Sfânta Liturghie > Sfântul martir catolic al cărui nume îl poartă biserica din centrul orașului, veghează asupra comunității catolice din Suceava de peste 170 de ani
 

Comunitatea catolică din Suceava a sărbătorit ieri Hramul Bisericii, locașul catolic din centrul municipiului purtând numele Sfântului Nepomuk. 15 preoți din Decanatul de Bucovina, veniți de la Soloneț, Poiana Micului, Câmpulung, Rădăuți, Moara, Gura Humorului, Fălticeni au marcat prin prezența lor importanța sărbătorii și a Sfintei Liturghii conduse de preotul paroh Iosif Păuleț. Biserica, ornată de sărbătoare de membrii comunității, și-a primit oaspeții și credincioșii din comunitățile catolice din tot județul Suceava, ce au făcut vastul locaș catolic neîncăpător. Pe lângă imnurile corului, ce însoțesc de obicei toate sluj-bele catolice în Suceava, solemnitatea zilei a fost marcată și de prestația un grup de tineri catolici care au cântat separat, spre finalul oficierii, și care au impresionat sutele de oameni veniți la sărbătoarea bisericii lor, cea care poartă numele unui creștin ce și-a dat viața pentru credința sa. Toată săptămâna trecută, de altfel, în timpul liturghiilor desfășurate, preoții parohiei catolice din Suceava au făcut referire la Sfântului Nepomuk și la sacrificiul său întru tainele creștine, la puterea credinței și iubirea față de Dumnezeu, cea care a născut sfinți și a creat martiri. Nepomuk, sfântul ucis pentru că a respectat taina spovedaniei Construcția bisericii catolice din parcul central al municipiului Suceava a început în anul 1832, fiind sfințită patru ani mai târziu, când a fost închinată lui Ioan Nepomuk, un sfânt din Boemia. Pe numele său adevărat Johannes Welflin von Nepomuk, acesta a fost vicar de Praga, fiind schingiuit, omorât și apoi aruncat în râul Vltava, în 1393, de regele Wiaceslau al Boemiei. Acesta s-a făcut „vinovat” de respectarea sacramentului spovedaniei și de a nu fi vrut să-i spună regelui păcatele pe care regina le mărturisise în confesional. Papa Benedict al XIII-lea l-a canonizat în anul 1729 și tot atunci s-a stabilit ca data de 16 mai să fie ziua sărbătoririi „Sf. Nepomuk”. Biserica catolică din Suceava este construită în majoritate în stil baroc și a fost renovată de patru ori până acum (1871, 1894, 1935 și 1980). Orga ce funcționează și în prezent a fost instalată acum 140 de ani, iar orologiul din turn, primul orologiu cu destinație publică din Suceava, acum aproape 170 de ani. 9 preoți în peste 170 de ani De la construirea bisericii, comunitatea catolică suceveană a fost condusă de 9 preoți, care și-au îndeplinit misiunile pastorale pe durata a zeci de ani, devenind preoți emeriți și decani de Bucovina. Cea mai lungă misiune a fost cea a părintelui Johann Proschingher care, la peste 85 de ani, continuă să slujească comunitatea și după ieșirea la pensie. De anul trecut, după trecerea în luna martie la Domnul, la doar 50 de ani, a preotului Ștefan Babiaș, parohia și titlul de Decan de Bucovina au fost preluate de Iosif Păuleț, treburile administrative și pastorale ale bisericii fiind împărțite de acesta cu preotul vicar Andrei Staszkovian.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: