Imobiliarele la control

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Suceava a controlat recent modul în care sunt respectate prevederile legale la încheierea contractelor de intermediere pentru serviciile imobiliare.
 

Verificările au urmărit modul în care operatorii economici care prestează astfel de servicii respectă obligația de a furniza în scris informații corecte, clare și precise, atât în faza precontractuală, cât și în cea contractuală. La SC Prodanya Rădăuți, comisarii au constatat lipsa afișării informațiilor privind lista serviciilor prestate și a comisioanelor aferente practicate. SC Exclusiv Imobiliare Suceava și SC Family Suceava au fost sancționate de Protecția Consumatorilor deoarece nu menționau în informarea precontractuală deficiențele sau inconvenientele imobilului, ca de exemplu, vecinătatea unor surse de zgomot, organizarea în apro-piere a unor manifestări populare periodice sau nivelul estimativ al costurilor ce urmează a fi suportate de consumator pentru obținerea documentelor și actelor necesare încheierii contractului. Agențiile Inosciliana Rădăuți și SC Depa Rădăuți nu aveau înscrise în contractul de intermediere imobiliară toate caracteristicile generale ale imobilului (gradul de finisare, vechime sau poziționarea față de punctele cardinale). De asemenea, SC Prima Imobiliare Suceava nu preciza în contracte situațiile de forță majoră în care contractul poate fi denunțat de drept. Au fost verificate în total 9 agenții imobiliare, CJPC Suceava aplicând, pentru neregulile găsite, sancțiuni în valoare de 8000 de lei. Atenție la amănunte, înainte de semnarea contractelor CJPC Suceava sfătuiește consumatorii ca înainte de a semna contractul cu o agenție imobiliară să fie atenți la câteva aspecte, după cum urmează: > să verifice lista de prețuri și tarife care trebuie să fie afișată la agenție; > să verifice existența în contract a informațiilor cu privire la serviciile prestate și comisioanele aferente, precum și asupra prețului solicitat de proprietar sau, după caz, a prețului pe care este dispus să-l plătească cumpărătorul; > să solicite informații despre situația juridică a imobilului, despre caracteristicile imobilului care pot influența decizia de cumpărare. Au o importanță deosebită în efectuarea tranzacției informațiile cu privire la nivelul de finisare a locuinței, dimensiunile acesteia, vechimea acesteia sau poziționarea față de punctele cardinale. De asemenea, este important de știut dacă locuința este situată lângă surse de zgomot, umezeală, poluare, miros neplăcut, dacă există în zonă pericol de inundații sau surpări, alte posibile dezavantaje ale vecinătăților; > să verifice cine suportă costurile cadastrale și dacă este gratuită sau costă consultanța imobiliară.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: