Picătura de istorie

Despre părinții lui Ștefan cel Mare

– note de lector – Epopeea apărării Moldovei și am putea spune, fără frică de a exagera, epopeea apărării întregului sud-est european de către bravii oșteni conduși de Ștefan cel Mare nu a putut fi ștearsă de vălul veacurilor și nici imaginea măreață a voievodului care a făcut ca faima Țării Moldovei să străbată atât de departe, deopotrivă în Apusul creștin ca și în Răsăritul mahomedan, provocând admirația prietenilor și respectul dușmanilor.
 

Fiecare generație, pe măsura evoluției, a adus la lumină noi și noi aspecte legate de cei 47 de ani de domnie ai lui Ștefan cel Mare. Nu este nicidecum o elegantă afirmație că despre Ștefan cel Mare există o inepuizabilă paletă de aspecte ce așteaptă să fie valorificată prin scris, chiar dacă până acum numărul studiilor de istorie, literatură și folclor închinate lui au depășit de mult cifra de 1500. Un exemplu îl reprezintă și cartea pe care o supunem atenției prin aceste rânduri – Valentina Eșanu, Andrei Eșanu, Bogdan al II-lea și Maria Oltea – părinții lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Editura Prut Internațional, Chișinău 2007 –, carte scrisă, așadar, de acad. Andrei Eșanu, membru titular al Academiei de Științe de la Chișinău, și de soția sa, Valentina Eșanu, care încearcă să aducă la lumină câteva aspecte legate de familia și ascendenții lui Ștefan cel Mare, dedicând o lucrare deosebită părinților lui: Bogdan al II-lea și Mariei Oltea. În scurta sa domnie cuprinsă între 1449-1451, Bogdan al II-lea a reușit să întreprindă o serie de acțiuni care mai târziu au fost apreciate drept importante evenimente istorice și în care s-a manifestat ca un om energic, hotărât și priceput în treburile de cârmuire și apă-rare a Țării Moldovei, calități ce au fost moștenite de fiul său, Ștefan cel Mare. S-a crezut și susținut de marea majoritate a istoricilor noștri că tatăl lui Ștefan cel Mare, domnitorul Bogdan al II-lea, a fost un fiu natural al lui Alexandru cel Bun. Încă din 1883, episcopul Melchisedec Ștefănescu, făcând cercetări la Biserica „Sf. Nicolae” din Rădăuți și citind inscripția pietrei funerare pusă de Ștefan cel Mare pe mormântul lui Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun, ajunsese la concluzia că acesta era tatăl lui Bogdan al II-lea, deci bunicul lui Ștefan cel Mare. Inscripția de pe piatra de mormânt de la Biserica Sf. Nicolae din Rădăuți, coroborată cu datele din Pomelnicul Mănăstirii Bistrița și cu cele cuprinse în Letopisețul scris la curtea lui Ștefan cel Mare, duce la concluzia că Bogdan al II-lea a fost fiul fratelui mai mic al lui Alexandru cel Bun. Numeroasele investigații făcute de A.D. Xenopol, Ioan Bogdan, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Ioan Ursu, Mihai Costăchescu, C.C. Giurescu, Leon Șimanschi, Nicolae Grigoraș, Constantin Rezachevici ș.a. au arătat că opiniile specialiștilor în domeniu s-au di-vizat. Unii istorici îl consideră pe Bogdan al II-lea fiu legitim, iar alții, fiu natural, adică nelegitim al lui Alexandru cel Bun, alături de Iliaș, Ștefan și Petru. Făcând o minuțioasă inter-pretare a documentelor, a mărturiilor istorice, autorii cărții ajung la concluzia care este conformă cu adevărul istoric, anume că Bogdan al II-lea este fiul lui jupan Bogdan, cel înmormântat la Biserica „Sf. Nicolae” din Rădăuți, fratele lui Alexandru cel Bun. Odată lămurită legătura paternă, autorii merg mai departe cu investigațiile, căutând să găsească răspuns la întrebarea când s-a născut Bogdan al II-lea și stabilind, iarăși pe baza documentelor, dar și a logicii istorice, că evenimentul a avut loc înainte de 1407, și urmărind apoi momentul urcării pe tron, aspecte legate de politica internă și relațiile cu marea boierime, precum și acțiunile de politică externă, specifice acelei epoci. Deosebit de captivante sunt pentru cititor paginile în care autorii, cu un stil scriitoricesc deosebit, prezintă sfârșitul tragic și mai ales problema locului în care a fost înmormântat Bogdan al II-lea, unii încercând să acrediteze ideea că este vorba despre Mănăstirea Pobrata, alții că este vorba de Biserica „Sf. Nicolae” Domnesc din Iași, unde în timpul renovării sub conducerea arhitectului Lecomte de Nouy au fost desființate mai multe morminte domnești (p. 75). Partea a doua a acestei cărți este dedicată aprofundării datelor legate de viața mamei lui Ștefan cel Mare – Maria-Oltea, originară se pare din Țara Românească, căsătoria cu Bogdan al II-lea, parte în care deosebit de captivant este capitolul atât de mult discutat în istorie și legendă despre moartea Mariei Oltea, precum și mormântul acesteia de la Mănăstirea Pobrata. Ștefan cel Mare a avut o deosebită grijă pentru păstrarea și înveșnicirea bunului nume al tatălui său, în memoria căruia a ridicat biserica din satul Reuseni, înscriind numele tatălui său în cele mai prestigioase pomelnice ale mănăstirilor voievodale, perpetuând numele lui Bogdan al II-lea și prin faptul că doi dintre fii săi au purtat numele Bogdan, primul Bogdan murind la o vârstă fragedă, în 1479, iar al doilea, Bogdan Vlad, fiind viitorul domnitor al Moldovei între anii 1504-1517, precum și grija față de mormântul mamei sale de la Mănăstirea Pobrata. Faptul că această carte este cu adevărat o carte de istorie, o carte științifică este dovedit și prin aceea că la sfârșit sunt prezentate integral 25 de documente referitoare la tema abordată. Ceea ce putem spune în încheierea acestor rânduri este că odată ce ai pus mâna pe această carte nu o poți lăsa decât după ce ai terminat de citit, înțelegând și mai bine de ce încă din antichitate se spune Historia Magistra vitae.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI