Aglomerație mare pe metru pătrat în procesul „Șpagă la Vama Siret”

Singurul spațiu rămas liber în sala de ședințe a fost boxa acuzaților > Prima înfățișare a fost amânată pentru 16 iunie, la ora 10 Curtea de Apel Suceava a avut ieri, pe rol, primul termen din procesul pe fond al vameșilor și polițiștilor de frontieră de la Siret, trimiși în judecată de DNA, pentru infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și dare/luare de mită.
 

În termeni tehnici, prima înfățișare ține loc de ceea ce în Codul de procedură penală se denumește prin verificarea din oficiu a regularității actului de sesizare a instanței, adică a valabilității, din toate punctele de vedere, a rechizitoriului întocmit de procurori. Date fiind condițiile total improprii în care circa 100 de persoane – inculpați în număr de 64, rude și avocați ai acestora, presă – abia au încăput în micuța sală de ședință a Curții de Apel Suceava, date fiind solicitările inculpaților de a-și angaja apărători aleși și date fiind cererile de amânare ale apărătorilor pentru a studia temeinic dosarul, ca să nu mai vorbim de lipsa de la proces a câtorva dintre avocații din Capitală, judecătoarea de ședință a acordat un nou termen, pentru 16 iunie, la ora 10. Au existat voci din rândul avocaților care au cerut amânarea judecării procesului până în septembrie, după vacanța judecătorească, lucru cu care instanța nu a fost de acord. În sală, vacarmul a fost total, inculpații prezenți vorbind sau glumind relaxați între ei sau la celulare, în poziția în care i-a prins începutul de ședință: în picioare sau pe băncile destinate publicului asistent. Practic, în sală nu aveai loc să arunci un ac. Singurul spațiu rămas liber în sala de ședințe a fost boxa acuzaților. La începutul ședinței, invitația judecătoarei de caz, pe care orice președinte de complet o adresează asistenței: „Luați loc!”, s-a izbit, ca o biată nucă-n perete, de zidul uman configurat de cei nevoiți să stea picioare, magistratul fiind obligat să completeze: „În măsura în care puteți!”. Doi dintre inculpați nu au putut ajunge în timp util la deschiderea lucrărilor, drept care judecătoarea a considerat necesar să întrebe: „De ce lipsesc?” „Nu știm, că nu avem voie să comunicăm între noi”, a răspuns, ca pentru sine, dar îndeajuns de tare pentru a fi auzit, unul dintre inculpați, stârnind râsul celor de lângă el. Potrivit încheierii de ședință din 3 mai curent a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cei 48 de inculpați puși în libertate nu au voie să ia legătura unul cu celălalt. Tot ieri s-au judecat un număr de 7 cereri de liberare provizorie sub control judiciar care i-au ajuns din urmă pe inculpații aflați deja în stare de libertate. Toate solicitările au fost respinse ca rămase fără obiect. Inculpații Peste o lună și două zile, în fața judecătoarei de caz urmează să compară din nou cei 59 de foști arestați: polițiștii de frontieră Aurel Anea (46 de ani), din municipiul Suceava, Daniel Loghin Timoci (37 de ani), din Siret, Ionel Marinel Gâză (40 de ani), din Plopeni, Iulian Radu (32 de ani), din Rădăuți, Daniela Căpățână (43 de ani), din Rădăuți, Mihai Doru Tocilă (43 de ani), din Siret, George Bogdan Ungureanu (29 de ani), din Siret, Alina Olivia Mandiuc (27 de ani), din Siret, Adrian Iuga (41 de ani), din Baineț-Mușenița, Vasile Secrier (34 de ani), din municipiul Rădăuți, Sorin Sumanariu (36 de ani), din municipiul Suceava, Valentina-Ioana Sauciuc (27 de ani), din comuna Șcheia, Ilie Cozmei (44 de ani), din Siret, Cătălin Dumitru Zebreniuc, (29 de ani), din Siret, Florin Sticleț (36 de ani), din municipiul Rădăuți, Adrian Holcă (33 de ani), din comuna Pătrăuți, Cristian-Teodor Nicolovici (31 de ani), din municipiul Rădăuți, Constantin Doru Andrișan (36 de ani), din municipiul Suceava, Daniel Grigoraș (36 de ani), din municipiul Rădăuți, Vasile-Ovidiu Sasu (28 de ani), din municipiul Suceava, Marcel Coroi (48 de ani), din Măriței – comuna Dărmănești, Daniel Barbă (32 de ani), din municipiul Rădăuți, Manuel-Eugen Costache (36 de ani), din municipiul Rădăuți, Radu Lucanu (43 de ani), din municipiul Suceava, Dănuț-Dumitru Neagu (40 de ani), din municipiul Suceava, Vasile Adrian Bălici (29 de ani), din Vicovu de Sus, Adrian Ionuț Grosu (24 de ani), din municipiul Suceava, George Jacotă (33 de ani), din comuna Frătăuții Noi, George Slevoacă (25 de ani), din comuna Cacica, Cristinel Țiprigan (33 de ani), din municipiul Rădăuți, Traian Constantin Hai (35 de ani), din municipiul Suceava, Constantin Gheorghe Lavric (39 de ani), din comuna Frătăuții Vechi, Luchian Alexandru Posmangiu (42 de ani), din municipiul Suceava, Adrian Petru Mudrac (28 de ani), din comuna Mihăileni, Gheorghe Neamțu (28 de ani), din municipiul Fălticeni, Fănel Florin Rădăcină (42 de ani), din municipiul Rădăuți, Nichiforiuc Rodica (45 de ani), din municipiul Rădăuți, principal Romis Vasile Luchean (32 de ani), din comuna Dornești, Gheorghe Alin Pavlovici (32 de ani), din Siret, Ilie Zahariuc (47 de ani), din Siret, Silviu Georgică Pomohaci (28 de ani), din comuna Șcheia, subinspector Bogdan Constantin Rurac (27 de ani), din municipiul Suceava, Sorin Doru Strugar (42 de ani), din municipiul Suceava, Virgil Jităriuc (42 de ani), din municipiul Rădăuți, Viorel Ruște (46 de ani), din municipiul Rădăuți, Ramona Costiuc (30 de ani), din Siret, Toader Ilieși (41 de ani), din municipiul Suceava, Cristian Filipoaia (37 de ani), din municipiul Suceava, Florin Constantin Lupu (38 de ani), din Siret, Florin Constantin Matei (25 de ani), din municipiul Suceava, Lucian Ștefan Pintilii (32 de ani), din municipiul Fălticeni, Andrei Ciobanu (25 de ani), din municipiul Suceava, Mihaela Elena Cosic (29 de ani), din municipiul Rădăuți, Elena Anca Agapi (27 de ani), din Siret, agent Elena Cozminiuc (44 de ani), din municipiul Rădăuți, și patru vameși, toți foști șefi de tură în PTF Siret – Sorin Constantin Șcladan (41 de ani), din comuna Vicovu de Jos, Nicu Cezar Schipor (38 de ani), din Siret, Lazăr Ungureanu (45 de ani), din municipiul Suceava, și Simion Coroliuc (43 de ani), din Siret. Lor li se adaugă 7 polițiști de frontieră din dosar, care nu au fost introduși nicio secundă după gratii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: