Petru Luhan: „Cu mine, Flutur a câștigat capital politic”

Europarlamentarul PDL de Suceava, Petru Luhan, a declarat într-un interviu acordat revistei Q Magazine că a intrat în politică la cererea lui Gheorghe Flutur, care l-a convins să renunțe la postul de manager al Petrom și că „i-a lăsat paf pe socialiști” în 2008, când Flutur, candidat pentru funcția de președinte al CJ Suceava, l-a prezentat pe Luhan în conferință de presă ca făcând parte din echipa lui.
 

„În vara lui 2008, PDL-ul a stabilit să trimită liderii de partid în teritoriu, să candideze pentru funcțiile locale – respectiv președinți de consilii județene. Era vorba să câștige cât mai multe primării. Dl Flutur, fost ministru al agriculturii, venit tot din Suceava, pe care l-am cunoscut întâmplător în București în perioada în care eram manager la Petrom, m-a sunat și mi-a spus că ar vrea să facem echipă”, susține Petru Luhan. El a spus că la acea dată era membru PDL, dar că era pasiv și susține că a ales PDL pentru că este singurul partid care abordează modernizarea statului și crede în tineret. Luhan susține că nu a fost motivat financiar să vină la CJ Suceava pe funcția de administrator public, când salariul său era cel mai mare din Consiliul Județean. „Am plecat la un salariu care însemna un sfert din cât câștigam la Petrom. Dar manager financiar eram de câțiva ani deja și m-a atras ideea de a face altceva. Cei de la Petrom au încercat să mă convingă să rămân. Se știa că la Petrom… odată ieșit, nu te mai întorci. L-au adus și pe șeful de la Viena, au fost patru săptămâni de tatonări… Mi se propusese promovarea… Dar am plecat ca manager public al județului Suceava, a doua funcție ierarhică din județ, după președintele CJ”, a declarat Luhan. Potrivit informațiilor din presa locală din perioada când Luhan a fost administrator public al județului Suceava, acesta a avut un salariu de 180 de milioane de lei vechi, iar apoi i-a fost diminuat la 127 de milioane de lei. Totodată, în interviul acordat Q Magazine, Petru Luhan susține că poziția de europarlamentar pe care o are acum este datorată faptului că l-a ajutat pe Gheorghe Flutur să câștige capital politic. „Eu spun întotdeauna că «dai și primești». Domnul Flutur, când s-a gândit să mă aducă la Suceava, a venit cu un concept nou, pe care voia să îl prezinte cetățenilor. Suceava era condusă de 18 ani de PSD. Erau plafonați. Sub PSD, Suceava era un colț uitat de lume. Flutur s-a gândit cum să facă… Păi, dacă focusai doar pe ce însemna persoana lui era prea puțin. L-a luat pe Mircea Druc, care este fostul premier al Republicii Moldova. Și m-a luat pe mine, care aveam în CV funcția de manager la Petrom, cu studii în străinătate. Și când a venit cu mine în fața presei, a avut de câștigat. Bineînțeles că i-a lăsat paf pe socialiști. A câștigat capital politic. Am venit, am luat funcția respectivă și a venit momentul împărțirii locurilor în PE pe liste. Mi-au spus că eu aș fi potrivit”, a arătat Luhan. El a recunoscut că a fost o decizie grea pentru el să candideze la Parlamentul European, mai ales că Gheorghe Flutur i-a spus că îi va fi greu la CJ Suceava fără Luhan în funcția de administrator public pentru că el asigura „greul operațional”. „A fost o propunere la care m-am gândit. Flutur mi-a zis: «cu siguranță o să-mi fie greu aici fără tine», pentru că eu duceam tot greul operațional la nivel județean”, a spus Luhan care a respins că ar fi fost propulsat în această funcție pentru că l-ar fi incomodat pe Flutur.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: