Răbdarea

Dacă ar fi fost să fie…, poetul Constantin Ștefuriuc ar fi avut astăzi 65 de ani. De aproape, din preajma-i, l-am cunoscut prea puțin. L-am „recuperat”, dacă se poate zice așa, prin cărți și din amintirile celor care, în timp, l-au știut. Dar am avut privilegiul ca, poate prin 1986, Constantin Ștefuriuc să fie prima persoană pe deplin autorizată care să consume ceva vreme (nu oricui i se întâmplă!) citind alcătuirile „poeticești”, unele poate că destul de șchioape, ale unui adolescent.

 

Mi-a suflat din suflul său vânt sub aripi și rezumându-mi un context pe care abia prindeam a-l cunoaște chiar cum era, m-a povățuit. Dacă, așa cum scriam atunci, aș fi vrut neapărat să public ceva/undeva, s-ar fi găsit un colț de hârtie tipărită care să plece printre oameni purtând încă o versificare oarecare despre o țară deja împovărată de clișee, despre un partid unic și cu P mare, despre un conducător iubit etc. Mărturisesc (pentru cine vrea să mă creadă) că voiam să public (cum să nu?!), însă nu resimțisem nicicum dorința de a ataca Subiectul acela, care putea deschide destul de facil uși și pagini. Iar Constantin Ștefuriuc mi-l evidențiase, explicându-mi-l în ambele fațete, cu sfatul: „Nu, nu te grăbi. Ai răbdare. Timpul este cu tine!”. L-am ascultat și a fost bine. „Versurile lui Constantin Ștefuriuc sunt expresia unui spirit genuin și iscoditor, naiv entuziasmat de miraculosul spectacol al lumii…” – reține, printre altele, Enciclopedia Bucovinei. Versurile sale au rămas, sunt și te primesc oricând în miraculosul lor. Constantin Ștefuriuc poate fi citit chiar acum, nerăbdătoare îi sunt versurile de a fi recitite!